7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat arestat preventiv după ce i-a dat un pumn unui polițist

Bărbat arestat preventiv după ce i-a dat un pumn unui polițist

Un bărbat din Satu Mare a fost arestat preventiv după ce a lovit cu pumnul un poliţist. Incidentul a avut loc la un spital, unde agresorul, găsit băut la volan, a fost dus pentru recoltarea de probe de sânge, informează News.ro.

Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria din Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, după ce a lovit cu pumnul un poliţist, fapta petrecându-se într-o unitate spitalicească unde agresorul a fost dus pentru recoltarea de probe de sânge. El fusese oprit în trafic şi refuzase să sufle în aparatul alcooltest.

Arestat preventiv pentru ultraj

Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost reţinut pentru ultraj. 

“La data 15.02.2023, orele 00.05, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti Oaş l-au depistat în trafic pe inculpat şi întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică i s-a solicitat să efectueze o testare cu aparatul alcooltest, însă conducătorul auto nu a suflat suficient în aparatul alcooltest, motiv pentru care i s-a adus la cunoştinţa acestuia faptul că urmează să fie condus la Spitalul Negreşti Oaş, pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge, lucru cu care a fost de acord. Pentru acest fapt a fost condus la Spitalul Negreşti Oaş, unde în prezenţa personalului medical a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge”, se arată în comunicat.

Bărbatul a încercat să plece din spital fără acordul poliţiștilor. În holul de la Urgenţă, de faţă cu personalul medical şi poliţistul local, el l-a lovit cu pumnul în faţă pe agentul de poliţie, acesta din urmă fiind nevoit să-l încătuşeze. Bărbatul a continuat să fie agresiv, adresându-i injurii şi ameninţări cu moartea agentului de poliţie, atitudine pe care a avut-o și după ce a fost dus la sediul Poliţiei Negreşti Oaş. 

Judecătoria Negreşti Oaş care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS