Un copil de 12 ani și-a pierdut viața după ce ar fi căzut într-un lac artificial din localitatea Ciugudu de Jos, judeţul Alba. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a murit băiatul, informează News.ro.
”La data de 17 februarie 2023, Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, într-un lac artificial, cu adâncimea între 1,5-2,5 m, de pe raza localităţii Ciugudu de Jos, ar fi căzut un minor. Ca urmare a acţiunii de căutare, băiatul, în vârstă de 12 ani, din localitatea Noşlac, satul Găbud, a fost găsit şi extras la mal”, a transmis Poliţia Judeţeană Alba.
În pofida manevrelor de resuscitare făcute de personalul medical, băiatul a fost declarat decedat.
”La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul băiatului”, a precizat sursa citată.