3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi copii și trei adulți răniți în ciocnirea între două mașini

Doi copii și trei adulți răniți în ciocnirea între două mașini

Cinci persoane, între care doi minori, au fost rănite într-un accident rutier produs la Şcheia, sâmbătă seara, a informat ISU Suceava, citat de Agepres.

Potrivit acestuia, în accident au fost implicate două autoturisme şi cinci persoane, iar două dintre victime, încarcerate, au fost extrase de către salvatori.

Toate cele cinci persoane rănite în accident, conştiente şi cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, pentru îngrijiri medicale şi tratament de specialitate.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au ajuns şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS