Fetița născută în nordul Siriei în timpul cutremurului devastator din această lună – și care a fost cunoscută până acum sub numele Aya – a fost adoptată de mătușa și unchiul ei, după ce părinții și frații ei au murit în dezastru, relatează Reuters.
Imagini care au circulat pe scară largă pe rețelele de socializare după cutremur au arătat un salvator coborând un morman de moloz purtând un copil mic acoperit cu praf.
Nou-născutul a fost identificat ulterior ca fiind copilul lui Abdallah și Afraa Mleihan, care au murit în cutremur împreună cu ceilalți copii ai lor în orașul Jandaris, deținut de rebeli, din provincia Alep din Siria.
Bebeluşul a fost tratat la Spitalul Jihan, mai la vest, în districtul Afrin, până când medicii au putut verifica identităţile rudelor ei.
Mătușa ei paternă Hala și unchiul ei Khalil Al-Sawadi și-au luat nepoata
Sâmbătă, mătușa ei paternă Hala și unchiul ei Khalil Al-Sawadi și-au luat în cele din urmă nepoata – pe care au numit-o Afraa, după mama ei care a murit sub dărâmături.
„Această fată înseamnă atât de mult pentru noi pentru că nu a mai rămas nimeni din familia ei în afară de acest copil. Ea va fi o amintire pentru mine, pentru mătușa ei și pentru toate rudele noastre din satul mamei și tatălui ei”, a declarat Sawadi pentru Reuters.
Bărbatul o purta pe Afraa, înfășurată într-o pătură roz, pe un braț, iar pe propria sa fiică tot nou-născută, Ataa, înfășurată în albastru, pe celelălalt braț. Ataa s-a născut la trei zile după cutremur și Sawadi a spus că le va crește împreună.
„Au existat proceduri legale pentru a confirma relația genetică, precum și un test ADN”, a declarat el pentru Reuters.
Peste 5.800 de oameni au murit în toată Siria ca urmare a cutremurului
Peste 5.800 de oameni au murit în toată Siria ca urmare a cutremurului din 6 februarie, cea mai mare parte din nordul deținut de rebeli, care a suferit deja ani de bombardamente de la izbucnirea conflictului în Siria în 2011.
Cutremurul a provocat, de asemenea, peste 39.000 de morți în Turcia.