7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat arestat după ce şi-a înjunghiat fosta iubită în scara blocului

Bărbat arestat după ce şi-a înjunghiat fosta iubită în scara blocului

Un bărbat a fost reţinut de procurorii hunedoreni după ce şi-a înjunghiat fosta iubită, fapta având loc în scara blocului unde locuieşte femeia. Victima a fost dusă la spital şi are nevoie de cel puţin 20 de zile de îngrijiri medicale, scrie News.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat, pentru tentativă de omor.

”Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, în dimineaţa zilei de 19.02.2023, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, în timp ce se aflau în municipiul Lupeni, la intrarea în scara blocului unde locuia efectiv persoana vătămată C.L.E. – fosta concubină, inculpatul P.C.P. a înjunghiat-o cu cuţitul în spate, în zona toracelui stâng, pe persoana vătămată, pricinuindu-i leziuni (plagă înjunghiată torace posterior stâng, pneumohemotorax stâng evacuat) care necesită pentru vindecare 20-25 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi i-au pus viaţa în primejdie”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS