Un grup de turişti străini a fost surprins, joi, de o avanlanşă produsă în Masivul Rodnei, anunţă Salvamont România. Din primele informaţii reiese că o persoană a murit şi alte două sunt dispărute. Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru News.ro, că turiştii sunt din Polonia.
La intervenţie a fost solicitat un elicopter SMURD, fiind folosit, de asemenea, un câine special antrenat pentru salvare din avalanşă.
Potrivit Salvamont România, o avalanşă s-a produs în masivul Rodnei, zona Borşa. ”Din primele informaţii, se pare că este vorba de un grup de turişti străini aflaţi la schi de tură, o persoana ar fi decedată şi doua ar fi dispărute”, arată salvamontiştii.
Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru News.ro, că din primele date reiese că turiştii surprinşi de avalanşă sunt cetăţeni polonezi.
A fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD
Acolo a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD, iar salvatorii din Borşa intervin inclusiv cu un câine special antrenat pentru căutare în avalanşă.
La ora transmiterii acestei ştiri, salvatori de la mai multe servicii din cadrul Salvamont organizează echipele de căutare.