1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞedinţa CL Craiova: microfonul s-a plimbat, proiectele s-au aprobat

Şedinţa CL Craiova: microfonul s-a plimbat, proiectele s-au aprobat

A fost agitaţie mare şi în şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Local (CL) Craiova. 44 de proiecte de hotărâre au avut de aprobat, joi, consilierii municipali, iar discuţiile s-au întins aproape două ore. Cei mai activi au fost, ca de obicei, consilierii grupului USR, care au cerut explicaţii la aproape fiecare punct de pe ordinea de zi. De data aceasta s-au activat şi consilierii PSD, ba chiar şi PER, care au venit cu contraargumente la cele susţinute de userişti. Din partea executivului, explicaţiile le-a dat, în lipsa edilului Olguţa Vasilescu, viceprimarul Aurelia Filip.

Microfonul s-a plimbat dintr-o tabără în alta, iar cel mai mult a stat la liderul grupului USR, Cezar Drăgoescu, de departe cel mai activ dintre consilierii din opoziţie. De altfel, acestuia i s-a şi propus, în glumă, ca data viitoare să vină cu microfonul de acasă şi să-l ţină pentru el. „Eu propun ca în şedinţa viitoare să avem două microfoane, unul pentru domnul Drăgoescu şi unul pentru noi, restul“, a spus şi fostul magistrat Dan Spânu, consilier local PSD. 

Şedinţa CL Craiova. Subvenția la căldură, aprobată la pachet cu cheltuielile de Paște

Primul punct important de pe ordinea de zi, rectificarea bugetară, a generat şi primele discuţii. GdS a prezentat, punctual, cum arată prima rectificare a bugetului anului 2023, din care vor fi alocaţi 633.000 de lei pentru căsuțele de lemn și decorațiunile stradale care vor împodobi oraşul de Paşte. De fapt, ele vor face parte din Târgul de Paşte, organizat la Craiova în perioada 1 aprilie – 1 mai.

În rectificarea bugetară apar şi cei 6.642.770 de lei luați din capitalul social al Termo Urban Craiova SRL pentru subvenţia preţului gigacaloriei, aşa că opoziţia a fost prinsă oarecum la mijloc. Nu a fost de acord cu cheltuiala cu Târgul de Paşte, dar nu putea spune „nu“ subvenţiei pentru care a tot insistat. Aşa că proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate. 

Căsuţe se cumpără din doi în doi ani 

Primul care a deschis subiectul a fost Cezar Drăgoescu. „Pentru că ne pasă de cetățenii Craiovei, vom vota această rectificare, pentru că e vorba şi de subvenția de 6 milioane de lei pentru preţul gigacaloriei. Sunt însă și cheltuieli aberante, acei 600.000 de lei care se cheltuie pe căsuțe și ornamente. În loc să se investească în lucruri care într-adevăr aduc plus-valoare în orașul nostru, doamna primar se ocupă în continuare cu floricele și cu pietricele. Ca să nu mai spus că cele 6 milioane de lei pentru subvenție nu sunt suficiente. Ar mai fi nevoie de vreo 10 milioane de lei, astfel încât să se atenueze complet creșterea din luna decembrie“, a spus liderul USR Dolj

S-a discutat intens în şedinţa ordinară de joi a Consiliului Local Craiova. Tonul l-a dat liderul grupului USR, Cezar Drăgoescu

În apărarea executivului a sărit Dan Spânu. Fostul judecător de la Curtea de Apel Craiova a afirmat că „toate cheltuielile care se fac cu pietricele și floricele sunt cheltuieli necesare pentru a crește foarte mult imaginea, frumusețea orașului“ şi că „așa putem să atragem turiști“. Explicaţiile le-a dat însă viceprimarul Aurelia Filip. „Să știți că aproape din doi în doi ani s-au cumpărat căsuţe, pentru că sunt de lemn, suportă deplasări, încărcare, descărcare cu buldozere și se deteriorează. RAADPFL a achiziționat mereu căsuțe, la fel cum cumpără şi toalete ecologice, spre exemplu. Solicitările de la comercianți sunt foarte mari după Târgul de Crăciun, și de Paște aceştia vor să-și vândă produsele“, a explicat Rela Filip. 

Şedinţa CL Craiova. Pieţele, în colimatorul USR

Şi împrumutul pe care vrea să-l contracteze SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a generat discuţii. Societatea deţinută de primărie care administrează pieţele din municipiu vrea să împrumute 1.061.000 de lei pe trei ani, pentru construirea unei hale noi în Piaţa Brazda lui Novac. USR s-a legat de faptul că în bugetul societăţii apare o creştere de 1,5 milioane de lei pentru salarii, care nu ar fi întru totul justificată. Cum nu s-ar justifica nici împrumutul. 

S-a discutat intens în şedinţa ordinară de joi a Consiliului Local Craiova, dar proiectele de hotărâre au fost aprobate în totalitate
S-a discutat intens în şedinţa ordinară de joi a Consiliului Local Craiova, dar proiectele de hotărâre au fost aprobate în totalitate

„La Pieţe apare o creştere cu salariile de 1,5 milioane de lei, dar nu e justificată decât în cuantum de 300.000 lei, prin creșterea salariului minim brut pe ţară. Nu văd de ce ar trebui să se împrumute, când ar putea să nu mai angajeze atâția oameni în plus. Noi vom vota împotrivă. Coroborăm cu faptul că ar putea diminua cheltuielile de la cealaltă gaură neagră din bugetul Piețe și Târguri, care este magazinul Autentic Românesc din Piața Chiriac. Acolo plătesc 10-11 salarii, curent și altele, însă magazinul este permanent pe minus“, a afirmat Cezar Drăgoescu.

„Creșterea pe care o are prevăzută în buget va fi susținută prin activitatea economică. Trebuie să fim bucuroși că avem un agent economic capabil să ia un credit pentru a dezvolta o piață. Noi aici votăm pentru oportunitatea acestei investiții și pentru posibilitatea accesării acestui credit, pe care societatea îl va suporta prin forțe proprii“, a replicat Marin Nicoli, consilier local PSD şi directorul SC Parc Industrial Craiova SA. 

S-a dublat costul de execuție al pasajului Gârlești

În apărarea Pieţelor a sărit şi viceprimarul Rela Filip. „SC Piețe şi Târguri SRL se autofinanțează. Nu primește niciun leu de la Primăria Craiova. Este o societate comercială de sine stătătoare“, a spus aceasta. „O societate care are monopol pe piețele din Craiova“, a continuat Cezar Drăgoescu.

„Ea administrează piețele din Craiova, iar anul acesta plăteşte o redevență de 11,2 miliarde de lei (1,12 milioane de lei – n.r.) Primăriei Craiova pentru că le folosește. Iar din restul de venituri, în fiecare an au făcut renovări, dotări, tot ce a trebuit. Și-au cumpărat acum și sistemul de panouri fotovoltaice. Acum vor acest credit, pe care se angajează să-l achite în 3 ani, pentru a face o investiție cu banii jos, adică să se deruleze repede“, a adăugat Rela Filip. Viceprimarul a spus şi că va veni cu propunerea de micşorare a redevenţei anuale plătite de Pieţe către primărie.  

CL Craiova a aprobat, tot după lungi discuţii, noii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Realizare construcţie pasaj pe strada Gârleşti (la intersecţie cu calea ferată)”. Este vorba de mult aşteptatul pasaj Gârleşti, care după proiectare va costa nu mai puţin de 129.539.326,53 lei cu TVA, din care construcţii şi montaj în sumă de 107.433.832,75 lei (TVA inclus). Durata de execuţie a investiţiei este de 36 de luni. Potrivit studiului de fezabilitate realizat în 2020, realizarea pasajului costa circa 66 de milioane de lei. Suma s-a dublat după proiectare.

Citește și Olguţa îngroaşă organigrama. Avalanşă de posturi scoase la concurs de Primăria Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS