1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTârgul de Paște 2023 își deschide porțile în Parcul Romanescu

Târgul de Paște 2023 își deschide porțile în Parcul Romanescu

Primăria Municipiului Craiova organizează în acest an, pentru prima oară, în Parcul Nicolae Romanescu, Târgul de Paște.

Aici va prinde viață, între 1 aprilie și 1 mai 2023, cea mai frumoasă poveste de Paște, cu căsuțe pictate unicat și numeroase elemente de butaforie inedite, având ca temă “Alice în Țara Minunilor“.

Căsute de poveste vor fi amplaste în parc

Vizitatorii Târgului de Paște de la Craiova sunt invitați, anul acesta, într-un univers magic și plin de culoare, în jurul foișorului fanfarei din Parcul Romanescu, unde vor fi întâmpinați de personaje de poveste, dar și de comercianții care își vor desfășura activitatea în căsuțe de lemn, unele fiind unicat, create special, pentru eveniment, de artiști și sculptori renumiți.

Târgul de Paște 2023 va fi deschis zilnic, între orele 12.00 – 20.00, cu posibilitate de extindere a programului, și va oferi o varietate de produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri.

De asemenea, sunt așteptați și producători locali cu produse bio și tradiționale, oferindu-ne, astfel, ocazia de a redescoperi gastronomia și produsele autentice ale Olteniei.

Comercianții se pot înscrie la Târgul de Paște de la Craiova până pe 10 martie 2023, iar criteriile de participare pot fi regăsite pe site-ul Primăriei Craiova – www.primariacraiova.ro.

“Am început deja pregătirile pentru Târgul de Paște, care va debuta în aprilie. Primele două căsuțe pentru comercianți au fost deja realizate de sculptorul Gabi Rizea și echipa sa. Am creionat pentru acest an o ediție spectaculoasă, cu multe elemente noi, cu căsuțe inedite, într-un peisaj de poveste – parcul Nicolae Romanescu. Mii de lalele, căsuțe și locuri de joacă de poveste, bărcuțe, iepurași vii și alte animale pe care copiii le pot îngriji, circuit de karting, dar și spectacole, o grădină zoo și un terariu – sunt doar câteva dintre surprizele pe care le pregătim craiovenilor și nu numai, pentru a le face cât mai frumoase Sfintele Sărbători“, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS