Doi tineri doljeni au fost amendați, cu câte 6.000 de lei, pentru că nu au îngrijit calul pe care-l cumpăraseră.
Ier la prânz, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj au fost sesizați de un bărbat că, pe un teren viran, din municipiul Craiova, se află o cabalină căzută la pământ.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, animalul, în vârstă de aproximativ 8 ani, fusese achiziționat de doi tineri, de 23 și 27 de ani, ambii din municipiul Craiova, în urmă cu aproximativ o săptămână, având o stare de sănătate precară.
Întrucât acesta nu se putea deplasa, în cursul zilei de 1 martie, a fost lăsat liber și nesupravegheat, fiindu-i degradată și mai mult starea de sănătate.
Cabalina a fost îngrijită de un medic veterinar din cadrul unei asociații din domeniul protecției animalelor, fiind ulterior încredințată apoi unei asociații de profil.
Cei doi tineri au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru neasigurarea unui adăpost corespunzător, tratamente medicale, hrană și apă suficientă.