8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaRoberta Metsola, din nou la Kiev

Roberta Metsola, din nou la Kiev

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată din nou în vizită la Kiev, a declarat vineri noapte că „viitorul Ucrainei este ca membru al Uniunii Europene” şi că UE va ajuta ţara în tot acest proces, transmite sâmbătă EFE.

„Viitorul Ucrainei este ca membru al Uniunii Europene. Vom face tot acest drum cu ea”, a declarat politiciana malteză, pe contul său de Twitter.

Metsola şi-a însoţit mesajul cu o fotografie în care poate fi văzută îmbrăţişându-se cu preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk. „Este minunat să-mi văd din nou prietenul”, a scris ea.

„Cooperarea între Parlamentul European şi parlamentul ucrainean nu va face decât să se întărească”, a dat asigurări Metsola.

Şi Stefanciuk a publicat fotografii de la întâlnirea cu Mersola pe profilul său de pe Twitter şi a scris că „au discutat parcursul Ucrainei în UE şi paşii pentru accelerarea integrării noastre”.

Stefanciuk i-a spus lui Metsola că este „recunoscător” pentru rezoluţia adoptată la 24 februarie la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin care se reafirmă necesitatea retragerii imediate a tuturor forţelor militare ruse de pe teritoriul ucrainean şi încetarea imediată a atacurilor împotriva infrastructurilor critice ale acestei ţări, precum şi necesitatea realizării cât mai curând a unei păci generale, drepte şi durabile.

Detaliile călătoriei lor nu pot fi anunţate anterior

Şefa Parlamentului European a acordat o atenţie deosebită, potrivit preşedintelui Radei, planului de pace în zece puncte al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, şi a făcut apel „să fie sprijinită această iniţiativă” de a pune capăt invaziei militare a Rusiei.

Metsola a produs o surpriză vineri seara, când şi-a anunţat vizita la Kiev.

„Mă bucur să mă întorc în Ucraina”, a scris ea pe Twitter. Metsola a declarat că s-a întors în Ucraina, alături de „aceşti oameni curajoşi care au inspirat lumea. Cu aceşti eroi care refuză să renunţe. Cu cei care au sacrificat totul pentru valorile noastre. Cu europenii a căror casă este în Uniunea noastră Europeană”.

Surse comunitare au declarat pentru EFE că, din motive de securitate, detaliile călătoriei lor nu pot fi anunţate anterior.

Metsola a devenit la 1 aprilie 2022 primul lider al unei instituţii europene care a vizitat Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva acestei ţări, la 24 februarie a acelui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS