O fată în vârstă de 14 ani din Tulcea, dispărută de trei zile, este căutată de poliţişti, pompieri, jandarmi, iar la această acţiune sunt folosiţi şi câini de urmă şi o dronă.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii împreună cu jandarmi, pompieri şi voluntari caută o fată de 14 de ani, care în noaptea de marţi spre miercuri, a plecat de la domiciliul său, din localitatea Mahmudia şi nu a mai revenit până în prezent.
„Au fost efectuate căutări cu efective mărite pe raza localităţilor limitrofe. La acţiunile de căutare din perioada de referinţă, au participat poliţişti din cadrul I.P.J Tulcea, lucrători I.J.J, ISU Delta Tulcea şi voluntari, fiind folosite echipamente speciale, câini de urmă şi o dronă. Căutările continuă, pe rază extinsă, atât pe plan local, cât şi naţional în vederea depistării persoanei dispărute, inclusiv cu sprijinul altor structuri operative de poliţie din ţară”, a anunţat IPJ Tulcea.
Potrivit IPJ Tulcea, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, Denisa Gabriela Coadă a plecat de la domiciliul său, din localitatea Mahmudia și nu a mai revenit până în prezent.
Persoanele care deţin informaţii utile pentru găsirea fetei să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate 60 de kg, păr șaten, ochi căprui.
Semne particulare: la nivelul obrazului stâng prezintă o aluniță.