Gazeta de Sud a prezentat, anul trecut, situația unor craioveni care au proprietăți pe strada Teilor, aflată pe Tarlaua 74 din Craiova, exact la limita cu comuna Ghercești, care rămăseseră fără acces spre oraș din cauza lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Pitești.
După luni întregi de incertitudini și de rugăminți către autorități pentru a li se face un drum de acces, fiind plătitori de taxe și impozite la Craiova, în sfârșit, s-a găsit o soluție. Este vorba despre un drum agricol aflat pe teritoriul Gherceștiului, care a fost amenajat pentru ca cetățenii din zonă să poată avea acces în Centura de Nord a Craiovei. Doar că ocolesc mai bine de doi kilometri. Însă, a fost singura soluție găsită de autorități, după ce toate atorizațiile pentru construirea primului tronson al Dex Craiova-Pitești au fost date fără să se ia în calcul existența străzii cetățenilor de pe Tarlaua 74.
Oamenii au trasat singuri un drum
La începutul anului 2022, când și-au dat seama că strada lor nu exista în proiectul de fezabilitate al Drumului Expres, craiovenii de pe strada Teilor, segmentul aflat exact la limita dintre orașul Craiova și comuna Ghercești, au început să facă demersuri în stânga și în dreapta pentru ca autoritățile să rezolve problema. Câteva luni bune nu a fost chip ca cineva să găsească soluția potrivită. Disperați în fața acestei situații, cetățenii din zonă au pus mâna pe treabă. Au obținut un buldozer de la firma italiană Tirrena Scavi, prin contract de predare/primire, și au trasat un drum pe teritoriul comunei Ghercești. Acesta ajungea exact la intersecția străzii General Ştefan Ispas cu Centura de Nord. Soluția a fost, însă, una temporară, fiindcă pe acel drum se circula în condiții foarte grele. De asemenea, când erau precipitații, drumul devenea imposibil de utilizat.
S-a pietruit drumul
Trasarea drumului de către oamenii de pe strada Teilor a fost trecută cu vederea de primarul Gherceștiului, Cornel Păpăroiu. Acesta declara, anul trecut, că este dispus să permită amenajarea unui drum în acea zonă. Însă, a exclus posibilitatea să dea bani din bugetul local pentru această lucrare.
Mai întâi, primăria Ghercești a cadastrat terenul respectiv, apoi a cerut soluții la Consiliul Județean Dolj, care a alocat bani pentru amenajarea acestui drum. Primaria Gherceşti a primit de la Consiliul Judeţean Dolj suma de 1 milion de lei şi a făcut atribuire directă către o firmă din Podari pentru pietruirea drumului.
Primarul din Ghercești spune că oamenii ar trebui să fie mulțumiți
Primarul din Gherceşti spune că a fost singura soluţie pentru ca oamenii din zonă să circule decent şi că banii nu aveau cum să ajungă pentru asfaltare.
„Eu zic că drumul arată acum destul de bine, s-au respectat toți pașii de amenajare a unui drum pietruit. Lucrarea a fost încadrată la categoria reparații de drumuri. Poate oamenii de acolo ar fi vrut asfalt. Dar cu 10 miliarde (n.r. – lei vechi) nu poți să faci mai mult de atât pe un drum de aproape 2,5 kilometri. Ar trebui să fie mulțumiți oamenii din zonă. Eu, până la urmă, nu aveam nicio obligație. Eu am înțeles situația și am ajutat cu ce am putut. Banii au venit de la Consiliul Județean Dolj. Eu nu aveam cum să dau bani din bugetul local pentru cetățeni ai Craiovei. Ei plătesc taxe și impozite acolo. Lucrarea a costat, în total, în jude de 9,5 miliarde lei vechi“, a spus Cornel Păpăroiu, primarul Gherceștiului.
Cum arată drumul acum
La puțin peste o lună de la termenul de finalizare a lucrărilor, oamenii de pe strada Teilor nu par să fie foarte mulțumiți de calitatea lucrărilor.
„Drumul făcut de CJ Dolj prin intermediul Primăriei Ghercești se cam degradează pe repede înainte. Nu a fost făcut conform standardelor care spun că trebuia să fie decopertat 50 de centimetri de strat vegetal. A fost pusă piatră direct pe pământ și compactată. Profilată puțin cu grederul și cam atât. Nu așa se face! Acum se degradează pentru că nu are fundație. Se împrăștie în stânga și în dreapta pietrișul.
Nici nu se scurge bine apa și apar deja gropi pe calea de rulare a mașinilor. Doar în instanță cred că mai obținem ceva. Mașina mea are deja suspensia distrusă. Reparata în urmă cu un an, deja un telescop defect și a început să troncăne pe la pivoți. Nu știu unde s-a mai pomenit să locuiești într-un oraș pe acte, dar să ajungi în centru prin județ pentru că nu ai legătură la oraș. De ce mai plătim taxe la oraș dacă nu avem acces la el?“, a spus un cetățean care locuiește în acea zonă.
Una peste alta, pe acest drum se circulă, în acest moment, mai bine decât anul trecut, chiar dacă se vede că piatra s-a deplasat într-o parte și în cealaltă a drumului. Timpul va spune cât de bine a fost lucrarea făcută, însă de menționat este că aceasta se află în garanție doi ani.