O mașină a fost lovită de un tren de persoane sâmbătă seară, la ora 20.10, după ce un șofer imprudent nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată în comuna Almăj.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 21 de ani, din comuna Brădești, în timp ce conducea un autoturism pe DC 122 Șitoaia, nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată dublă fără bariere intrând în coliziune cu trenul Regio 2095 Craiova – Târgu Jiu.
În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
Atât conducătorul auto, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.