6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomânia, jos pălăria! Jaqueline Cristian a ridicat trofeul de la Trnava

România, jos pălăria! Jaqueline Cristian a ridicat trofeul de la Trnava

Jaqueline Cristian este cea mai în formă sportivă din România la ora actuală, iar acest lucru a fost confirmat chiar în finala turneului de la Trnava, de duminică. Cristian a triumfat în Slovacia după o victorie extrem de muncită, dar şi deosebită împotriva franţuzoaicei Oceane Dodin, scor 7-6 (7), 7-6 (4) şi astfel a bifat cea mai importantă reuşită a carierei sale.

După o săptămână perfectă, în care nimeni nu i-a stat în cale, Jaqueline a confirmat şi în marea finală. În faţa lui Dodin, românca a avut cel mai mult de muncă, dar bucuria de la final a fost de nedescris.

Meciul a debutat sub semnul echilibrului şi s-a menţinut în acelaşi stadiu chiar şi după ce au apărut break-urile. La 4-3, Dodin s-a distanţat, dar nu a reuşit să-şi facă serviciul când trebuia, astfel că setul a ajuns în prelungiri şi în tiebreak. Desfăşurarea acestuia, însă, a fost una incredibilă! Jaqueline nu s-a regăsit şi nu a jucat mai nimic până la 6-2 în favoarea franţuzoaicei, moment în care a început să adune puncte. Sportiva noastră a revenit uluitor, a strâns punct cu punct şi nu doar că a restabilit egalitatea, ci s-a şi impus la final cu 9-7.

Tiebreak-ul a făcut-o campioană

Actul secund a fost aproape tras la indigo. S-a ajuns din nou la 5-3 pentru Dodin, dar aceasta nu a reuşit să-şi adjudece serva, ceea ce a făcut ca meciul să capete accente dramatice. La 5-5, Jaqueline a bifat un nou break şi a trecut la serviciu pentru a închide meciul. Din păcate, emoţiile s-au resimţit, mâna a tremurat, iar jucătoarea din Hexagon a trimis şi setul secund în tiebreak. De această dată, românca a defilat, a jucat excelent din orice unghi, iar victoria i-a revenit fără doar şi poate.

Jaqueline a câştigat meritat un turneu pe care l-a dominat şi care îi poate da mult mai multă încredere pentru viitor.

Citeşte şi: Gabi Ruse, nevoită să se retragă din semifinala de la Monterrey din cauza unei accidentări

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS