-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriO companie germană vrea să deschidă o fabrică de panouri solare în România

O companie germană vrea să deschidă o fabrică de panouri solare în România

Compania germană AE Solar va deschide o fabrică de producere a panourilor solare în România, valoarea totală a investiției fiind de un miliard de euro, a anunțat luni guvernul, după o întâlnire între oficialii companiei și premierul Ciucă, scrie HotNews.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei AE SOLAR și ai Rețelei Universităților de la Marea Neagră, prilej în care compania germană a anunțat ce investiție intenționează să facă în România.

„În faza inițială, acest proiect mai amplu va avea o capacitate de 2 GW, iar la finalizarea integrării complete a fluxurilor de producție în România va atinge 10 GW, ceea ce reprezintă o treime din necesarul european. Reprezentanții companiei au confirmat că vor operaționaliza prima fază în acest an”, se arată în comunicatul de presă.

La nivelul guvernului, vor fi analizate resursele care pot fi asigurate prin finanțări europene sau de la bugetul de stat, pentru a sprijini realizarea proiectului, se menționează în comunicarea Executivului.

“Această investiție va plasa România în centrul producției europene de panouri solare, contribuind substanțial nu doar la independența energetică, dar și la protejarea mediului, prin folosirea energiei regenerabile, curate, pentru producerea de electricitate.”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

În privința modalităților de a susține dezvoltarea aplicabilității investiției de amploare, vor fi implicați specialiști din cadrul Rețelei Universităților de la Marea Neagră, care vor putea coopera prin intermediul unui parc științific complementar facilităților de producție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS