Un aligator de peste 2 metri lungime, care ar fi fost furat de la o grădină zoologică din Texas în urmă cu aproape 20 de ani, când era ou sau pui, a fost returnat, după ce a fost găsit în curtea unei case de lângă Austin, informează Digi24.
Aligatorul a fost văzut pe o proprietate din Caldwell County de poliţişti aflaţi acolo pentru a ancheta un incident care nu avea legătură cu reptila. Femeia care deţinea proprietatea le-a spus anchetatorilor că a luat un ou de aligator în urmă cu aproape 20 de ani, când era voluntară la o grădină zoologică.
Deși în curte exista un loc amenajat pentru aligator, acesta își depășise țarcul pentru că măsura peste 2 metri lungime.
După ce s-a stabilit că femeia nu îndeplinește condiţiile necesare pentru a obţine aprobarea de a păstra aligatorul, un echipaj l-a capturat și l-a adus la Animal World & Snake Farm Zoo.
Aligatorul își va trăi tot restul vieții la grădina zoologică.
Femeia care l-a furat este acuzată de posesia ilegală a unui ou de aligator și posesia unui aligator fără a deţine permisele necesare, pentru fiecare dintre infracţiuni putând fi amendată cu până la 500 de dolari.