1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO femeie şi doi copii mici, răniţi după o ciocnire între două mașini

O femeie şi doi copii mici, răniţi după o ciocnire între două mașini

O femeie, de 23 de ani, şi doi copii, de doi, respectiv şi patru ani, au fost răniţi după ce două maşini s-au ciocnit, miercuri, în municipiul Sibiu, informează News.ro.

Echipaje de poliţie, pompieri şi medicale au intervenit, miercuri, la un accident de circulaţie produs pe strada Salzburg, din municipiul Sibiu.

”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Monaco, o femeie în vârstă de 23 de ani, din județul Sibiu, a pătruns în intersecţia cu strada Salzburg fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre aeroport de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din județul Timiş“, a transmis IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că doi copii, în vârstă de doi, respectiv patru ani, pasageri în autoturismul condus de către femeia din judeţul Timiş, precum şi o pasageră în vârstă de 23 de ani, din celălalt autovehicul, au fost transportaţi la spital conştienţi.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS