3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puțin șapte oameni au murit într-un atac armat în Hamburg

Cel puțin șapte oameni au murit într-un atac armat în Hamburg

Cel puțin șapte persoane au murit și  peste 25 au fost rănite, după un atac care a avut loc joi seara într-o biserică a Martorilor lui Iehova din Hamburg.

Cotidianul Bild descrie totul ca fiind „o baie de sânge” în biserica de pe strada Deelboege din cartierul Grossborstel, potrivit www.wionews.com.

Pe imaginile postate în mediul online de oameni aflați în vecinătatea bisericii se aud zeci de împușcături trase într-un timp scurt și zeci de oameni panicați, care țipă și care încearcă să se salveze din calea gloanțelor.

Există indicii că autorul atacului s-ar putea număra printre persoanele decedate.

„Nu avem indicii că făptașul ar fi fugit”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției prezent la fața locului, adăugând că, în schimb, anchetatorii au „indicii că acesta ar putea fi printre persoanele decedate”.

Motivul asasinatului este încă neclar, iar poliția a transmis că tratează cazul ca pe un incident izolat.

În ultimii ani, Germania a fost scena unor atacuri, comise atât de extremiștii de extremă dreaptă, cât și de militanți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS