-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Razie pe șoselele din județ

Olt: Razie pe șoselele din județ

Poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică din județul Olt, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat aseară activități pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind circulația pe drumurile publice, pe principalele artere din mediul urban, cât și din mediul rural.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au acționat cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, fiind folosite atât aparatele etilotest, cât și aparatele drugtest.

Polițiștii rutieri au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale și au reținut 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, fiind constatate și 2 infracțiuni la regimul rutier.

Prins conducând sub influența substanțelor psihoactive

Polițiștii din Slatina, în timp ce își desfășurau activități specifice pe strada Mânăstirii, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, de 29 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, respectiv T1C MDMA.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările.

Prins băut la volan

Ulterior, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Drăgănești-Olt au oprit pentru control pe strada Nicolae Titulescu din orașul Drăgănești-Olt un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Caracal.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Și în cazul acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS