Începând de astăzi, de la ora 12.00, zona de munte a județului Mehedinți se va afla sub atenționare meteorologică Cod Galben, ce vizează ploi însemnate cantitativ, valabilă până mâine dimineață, la ora 8.00, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.
Sunt prognozate ploi, mai ales sub formă de aversă, iar cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse vor fi descărcări electrice.
Totodată, începând de sâmbăta, ora 8.00, județul Mehedinți va intra sub incidența atenționării meteorologice Cod Galben de intensificări ale vântului, ninsori și viscol în zona de munte, valabilă până duminică, la ora 15:00.
În intervalul menționat, sunt prognozate intensificări ale vântului, care temporar pot atinge viteze de 50…65 km/h și, izolat, peste 70km/h. La munte, vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăși 90…110 km/h, treptat vor predomina ninsorile și va fi viscol.
De asemenea, până duminică, la ora 14:00, este în vigoare și o atenționare hidrologică Cod Galben ce vizează bazinul râului Motru, fiind prognozate scurgeri importante pe versanți, creșteri de debite și niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, dar şi viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale.
Recomandări pentru populație
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, ISU Mehedinți recomandă populației să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
În cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu încerce traversarea râurilor prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora
În situația manifestării vântului puternic, cetățenii sunt sfătuiți să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia.
De asemenea, ISU Mehedinți recomandă echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, săculeț cu nisip, lopată etc.).
Pentru siguranța lor, le reamintim cetățenilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică.