3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDecizie în favoarea angajaților CEO în ceea ce privește aplicarea Legii 197

Decizie în favoarea angajaților CEO în ceea ce privește aplicarea Legii 197

Decizie în favoarea angajaților Complexului Energetic Oltenia luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Suceava, cu privire la interpretarea și aplicarea Legii 197 din 2021, privind condițiile speciale de muncă în minerit și sectorul energetic.

Legea nu era luată în considerare de casele de pensii, iar instanțele o aplicau diferit.

Instanța supremă stabilește însă că angajații care au lucrat în condiții grele beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani, cu un stagiu obligatoriu de cotizare de 25 de ani și o vechime de cel puțin 30 de ani în activitatea respectivă.

„Detalii soluţie: Decizia nr.2: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 ind.2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, dispoziţiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislaţiei anterioare şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2023”, conform ICCJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS