8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVameși și polițiști de frontieră, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită

Vameși și polițiști de frontieră, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită

Procurorii DNA au trimis luni în judecată 13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră din Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești, Iași și Borș, pe care îi acuză de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată, potrivit unui comunicat al DNA.

DNA a făcut percheziții în acest dosar la jumătatea lunii ianuarie.

Procurorii îi acuză pe inculpați că în perioada iulie 2021 – septembrie 2022 ar fi cerut și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 de euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers, conform Agerpres.

Inculpații ar fi favorizat trecerea persoanelor și coletelor fără a face controalele legale

În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații ar fi favorizat trecerea persoanelor și coletelor fără a face controalele legale.

Procurorii DNA au efectuat percheziţii în acest dosar în luna ianuarie, când opt dintre inculpaţi au fost şi reţinuţi.

„În perioada 1 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, în calitate de lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 20 şi 250 euro, de la persoane care efectuau activităţi de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers. În schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, inculpaţii şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor şi/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extra-comunitari”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor anticorupţie, precizează un comunicat de presă transmis, luni, de DNA.

Au fost dispuse măsuri asiguratorii

Potrivit comunicatului de presă, în cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

Conform aceleiaşi sursei, la data de 27 februarie 2023, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat, la data faptei lucrător vamal în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi – Biroul Vamal de Frontieră Oancea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

„În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, se menţionează în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă precizează că activităţile descrise au fost desfăşurate în cadrul unei acţiuni în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (agenţie a Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală). De asemenea, procurorii anticorupţie au mai beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS