4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViceprimarul propune rezilierea contractului de elaborare a PUG-ului pentru Târgu Jiu

Viceprimarul propune rezilierea contractului de elaborare a PUG-ului pentru Târgu Jiu

Viceprimarul din Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, propune rezilierea contractului pentru elaborarea Planului de Urbanism General(PUG). De câțiva ani, PUG-ul nu este finalizat în ciuda demersurilor repetate făcute de autorități pe lângă firma angajată să întocmească documentațiile.

Bejinaru a precizat că ar trebui aprobat un buget mai mare, dar și cu termene clare și penalități pentru întârziere. „Este o discuție prelungită legat de Planul de Urbanism General. Și probabil că vor fi în continuare discuții legate de PUG. În opinia mea, este necesară rezilierea actualului contract și o nouă licitație. De exemplu, dacă acum avem un contract de 100.000 de euro, vii cu un contract de un milion de euro și atunci ai o chestuie clară.

Se pot aplica penalități de întârziere. Eu nu știu dacă bugetul de acum este suficient și ce se întâmplă cu acest PUG până la urmă. Trebuie făcută la un moment dat o analiză clară, să vedem dacă mai continuăm sau nu în felul acesta. În ceea ce mă privește, sunt pentru rezilierea contractului actual”, a declarat Bogdan Bejinaru, viceprimarul din Târgu Jiu.

Trebuie să prezinte un raport în luna martie

Firma angajată de Primăria Târgu Jiu să realizeze Planul de Urbanism General trebuie să prezinte luna aceasta documentațiile întocmite până în momentul de față. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, autoritățile locale vor avea la dispoziție o situație exactă a lucrărilor efectuate de către arhitecți. De câțiva ani se lucrează la Planul de Urbanism General pentru municipiul Târgu Jiu.

Acesta va stabili exact cum se va construi în municipiul Târgu Jiu în următorii ani și toate planurile de urbanism zonal vor ține cont de cadrul stabilit de Planul de Urbanism General. Vor fi delimitate zonele industriale, zonele exclusiv de locuințe și cele comerciale. În funcție de aceste lucruri vor fi eliberate și autorizațiile de urbanism și toate avizele necesare pentru construirea de imobile în municipiul Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS