2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă penală după accidentul feroviar din Teleorman

Anchetă penală după accidentul feroviar din Teleorman

În ancheta penală a accidentului feroviar petrecut, luni, în județul Teleorman, polițiștii îi audiază pe angajații CFR implicați în eveniment. Șeful CFR Călători dă vina pe mecanicul care conducea locomotiva trenului de pasageri

Poliția Transporturi de la Roșiorii de Vede îi audiază pe mai mulți dintre cei care au fost implocați sau au văzut ce s-a întâmplat, luni dimineață, în momentul în care cele două trenuri s-au ciocnit la intrarea în Gara Roșiorii de Vede. Este vorba despre împiegații de mișcare, de mecanicii de locomotive, dar și de martorii oculari care au văzut ce s-a întâmplat în zonă și care pot să ofere detalii importante, conform stirileprotv.ro.

Deocamdată, dosarul penal a fost deschis in rem

Deocamdată, dosarul penal a fost deschis in rem, adică împotriva faptei, și nu împotriva unei persoane anume, sub acuzațiile de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Directorul CFR Călători a ieșit public să spună că, din câte știe, după ce a vorbit cu mecanicul trenului de călători, acesta a trecut în mod controlat de semnalul roșu de oprire, apoi a continuat să înainteze încet.

În momentul în care a văzut în față trenul de marfă încărcat cu mașini, a frânat de urgență, însă inerția foarte mare a garniturii de tren nu a putut să oprească pe acesta, drept pentru care trenul a înaintat, a a lovit ultimul vagon de marfă și din acel șoc, mecanicul care se afla în locomotive marfarului povestește că viteza a crescut de la 8 km/h la 10 km/h și că s-a simțit cumva împins înainte.

O mulțime de agenții ale statului vor lucra la anchetă

Potrivit directorului CFR Călători, problema este că, în urma acestei unde de șoc, în ultimul vagon al marfarului încărcat cu mașini a fost suspendat și în momentul în care a trecut peste o curbă și peste un macaz, a sărit de pe șină, antrenând și celelalte vagoane pe care le-am văzut răsturnate pe camp.

Distanța dintre locul impactului și locul în care vagoanele s-au răsturnat este de un kilometru.

Sunt o mulțime de agenții ale statului care vor lucra la ancheta care se desfășoară în aceste zile și, la un moment dat, și răspunsurile vor veni. Vor fi stabilite vinovățiile, cine trebuie să plătească pentru cele întâmplate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS