Anul 2023, mai exact ziua de 15 martie, este, fără îndoială, de notat în calendar pentru oraşul nostru. După zeci de ani de aşteptare, craiovenii se pot bucura, în sfârşit, de călătorii cu tramvaie noi.
Se spune că mai bine mai târziu decât niciodată! Este o zicală pe care românii, inclusiv craiovenii, şi-au înrădăcinat-o în minte de-a lungul vremii, după ce experienţa i-a învăţat că lucruile se mişcă prea greu pe la noi. Aşa s-a întâmplat şi legat de tramvaiele din Craiova. A fost nevoie de o aşteptare mult prea lungă pentru ca o călătorie cu aceste mijloace de transport să fie decentă. Noroc cu fondurile europene, fiindcă o mare parte din costul tramvaielor noi provine din fonduri nerambursabile.
Ca un OZN pe şine…
Ca un călător obişnuit al mijloacelor de transport în comun din Craiova, am fost curioasă să văd cum arată noile tramvaie. Aşa că, joi dimineaţa, după ce autorităţile au inaugurat noile garnituri seara precedentă (n.r. – miercuri, 15 martie), m-am urcat în primul tramvai sosit la Podul Electroputere. Trebuie să mărturisesc că diferenţa dintre noul tramvai şi vechiturile ce se târau pe şine până acum este colosală.
Prima impresie atunci când noul tramvai a ajuns în staţie, având în minte vechile rable, a fost aceea că a aterizat un OZN pe şine. Iar craiovenii chiar aşa privesc noile tramvaie, ca pe nişte obiecte dintr-o altă lume. Cu toţii întorc privirea când acestea trec prin anumite zone ale oraşului, iar călătorii se minunează de modul în care arată. Unii dintre ei chiar pipăie tramvaiul, parcă nu le vine să creadă în ce mijloc de transport „au aterizat“. Şi au toate motivele, pentru că în oraş nu au existat tramvaie noi de zeci de ani. Practic, călătorii au dat nas în nas cu nişte mijloace de transport pe care dacă le compari cu vechile tramvaie, par rupte dintr-un film SF.
De la uşi ruginite…la butonul care le deschide
Imediat cum a oprit tramvaiul în staţie, prima observaţie a fost cea legată de pragurile tramvaiului, care sunt foarte joase, astfel încât orice călător poate intra cu uşurinţă în mijlocul de transport. Am intrat, totul mirosea a nou. M-am aşezat pe scaun şi am observat imediat uimirea oamenilor. Un călător chiar a pipăit tramvaiul. „Are burduf, ca autobuzele. Arată bine, ce mai!“, a spus bărbatul în timp ce a inspectat cu mâna burduful.
Orice discuţie a călătorilor era legată, inevitabil, de tramvai. Două doamne au intrat în vorbă să schimbe opinii despre acesta. „E frumos! În sfârşit, am scăpat de tramvaiele vechi, abia mai puteam să mă mai urc în ele. Ia uite ce frumos merge!“, a spus una dintre femei. Cealaltă îi explica ce trebuie să facă pentru ca uşile să se deschidă. „Când opreşte în staţie, trebuie să apăsaţi butonul de pe uşă ca să se deschidă“, a spus femeia.
Când tramvaiul a plecat din staţie, am avut un sentiment straniu. Nimic nu mai scârţâia, pe la garniturile uşilor nu mai intra frig, nimic nu mai troncănea, iar zgomotul asurzitor de altădată dispăruse. Calitatea călătoriei cu noul tramvai este incomparabilă cu cea de până acum. Interiorul acestuia este foarte bine pus la punct. Tramvaiul este silenţios, are internet gratuit şi tot ceea ce este necesar unei călătorii civilizate. Singurul neajuns sesizat a fost acela că ecranul din interiorul tramvaiului nu indica următoarea staţie şi nici nu exista un mesaj vocal care să o anunţe. Nu că nu aş fi ştiut unde să cobor, însă pentru cei care nu cunosc oraşul, ar fi foarte necesar. În rest, garnitura te face să te simţi, măcar vreme de o călătorie, într-un oraş occidental dezvoltat.
Doar cu tramvaie noi nu se face primăvară în depou
Sosirea noilor tramvaie nu poate fi decât o mare bucurie pentru craioveni şi un pas important care ne ajută să ne îndreptăm spre un transport urban civilizat. Însă, mai este mult până departe! Aşa cum se obişnuieşte pe la noi, de multe ori, în afară este vopsit gardul, înăuntru leopardul. „Tramvaiele – OZN“ parchează într-un depou în paragină, care nu are nici cea mai mică legătură cu estetica acestora. Iar în parcul auto al RAT încă există autobuze foarte vechi, care abia mai pot transportă călători. Condiţiile din acestea sunt groaznice. Ne referim aici la autobuzele de pe traseul 20 sau 2. Acestea sunt atât de degradate încât este incredibil cum pot trece de Inspecţia Tehnică Periodică.
Tramvaie noi, preţuri mai mari
Punerea în circulaţie a noilor tramvaie a venit şi cu o veste proastă pentru craioveni. Tariful biletelor de călătorie va creşte, de la 1 aprilie 2023, de la 2,5 lei la 3 lei. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Local de pe 15 martie.
„Prin adresa 3627/06.03.2023, înregistrată la Consiliul Local al Municipiului Craiova cu nr. 42CL/07.03.2023, R.A.T. SRL propune modificarea tarifelor de călătorie, în sprijinul cererii invocându-se modificarea costurilor efective, în special creșterea prețului la combustibili și a creșterilor repetate ale salariului minim pe economie. Menționăm faptul că în scopul acoperirii costurilor de operare, prin Memoriu tehnico-economic pentru fundamentarea tarifelor pentru abonamente de călătorie anexat la adresa mai sus menționată, R.A.T. SRL propune majorarea tarifelor biletelor, astfel: 3 lei bilet tonetă, bilet aplicaţie de mobil, bilet aplicaţie tonetă, bilet automat de bilete, bilet plătit cu cardul bancar în mijlocul de transport; 3 lei – bilet vândut de conducătorul auto, 4,5 lei – bilet traseu exterior tramvai; 50 de lei suprataxă“, a motivat RAT SRL în solicitarea pentru creşterea tarifelor.
Faţă de tarifele anterioare, va creşte cu 50 de bani preţul biletului unei călătorii normale, şi cu 5 lei preţul biletului cu suprataxă. Restul tarifelor rămân neschimbate. Despre decizia majorării preţului călătoriei, primarul oraşului, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că este normal ca preţul să crească, mai ales că în alte oraşe acest lucru s-a întâmplat de câteva luni bune.
Citeşte şi: Au venit facturile la energie după Târgul de Crăciun