Mama unui elev de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” spune că şi-a luat copilul de la şcoală plin de vânătăi, fiind bătut cu pumnii şi picioarele de alţi doi copii în timpul orei de sport. Incidentul a avut loc la clasa I. Mama spune că a sesizat mai multe instituţii ale statului pentru că nu este prima dată când copilul său este agresat. Conducerea liceului a precizat că a început o anchetă în acest caz, fiind solicitat inclusiv grupul de acțiune antibullying.
Ce spune mama copilului
În timpul şcolii pare a fi mai rău ca pe ringul de box, chiar şi la clasa I. O mama povesteşte că şi-a luat copilul bătut de la şcoală şi că i s-a cerut să participe la ore, pentru că riscă să îl ia handicapat.
„Nu este prima dată când îmi iau copilul bătut de la şcoală. Prima dată s-a întâmplat pe 15 februarie. La ora de sport, băiatul meu a fost bătut cu pumnii şi picioarele de alţi doi colegi. Situaţia a fost semnalată chiar de profesorul de educaţie fizică şi sport. Am vorbit cu părinţii copiilor care l-au bătut şi au spus că vor lua măsuri. A venit vacanţa de o săptămână, apoi a fost Şcoala Altfel, şi după acea săptămână a început şcoala normal. Pe 9 martie, tot la ora de sport, s-a întâmplat iar. Domnul profesor a venit şi ne-a sesizat iar în faţa părinţilor şi a copiilor situaţa şi ne-a spus că ne roagă să venim să-l asistăm la ore pentru că o să ajungem să-i luăm handicapaţi, cu ochii scoşi.
Se pare că la această unitate şcolară este permisă agresivitatea pentru că nu e vorba doar de aceste cazuri. Au fost şi alte situaţii în clasă, şi au fost părinţi care mi-au spus să-l învăţ să dea şi el. Eu nu vreau să cresc un copil agresor. Eu vreau să se ia măsuri şi să nu mai aibă loc astfel de incidente”, aşa descrie mama unui copil de clasa I situaţia prin care trece în acest moment cu fiul său de numai 8 ani, înscris la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
Copilul este plin de vânătăi pe mâini şi pe picioare
Părintele spune că după această agresiune şi-a luat copilul plin de vânătăi pe mâini şi pe picioare.
„Copilul este plin de vânătăi pe mâini şi pe picioare. Am invitat mamele celor doi băieţi să mergem la baie să vadă şi ele ce este pe corpul copilaşului meu şi au refuzat. Au spus că îşi imaginează. Ce să fac în această situaţie? Din ce îmi spune copilul, unul îl împinge şi altul îl loveşte cu piciorul. Aşa acţionează. Eu vreau să se ia măsuri şi copiii să fie în siguranţă la şcoală. Din ce mi-a spus copilul, domnul profesor de sport nu a intervenit că ar fi stat pe telefon. Am fost la DGASPC, am sesizat la Inspectoratul Şcolar, la Poliţia Şcolară şi la şcoală. Îmi doresc să se facă ceva”, a mai spus mama copilului.
Conducerea liceului anunţă că a început o anchetă
Conducerea Liceului de Arte din Craiova a anunţă că în acest caz a început o anchetă.
„În legătură cu situația sesizată de mama copilului, referitoare la un prezumat caz de bullying petrecut în incinta Liceului de Arte ”Marin Sorescu” din Craiova (spun ”prezumat” pentru că, până la raportul final al grupurilor de cercetare, nu putem spune cu certitudine ce s-a întâmplat, numai pe baza declarațiilor unei singure părți), vă comunicăm următoarele:
Conducerea LAMS a fost informată în scris săptămâna trecută de către mama elevului, cu privire la presupuse acte de bullying petrecute in incinta școlii noastre.
Dorim să știți că tratăm cu maximă celeritate orice situație conflictuală sesizată de părinți, partenerii noștri educaționali, elevi – beneficiarii primari ai educației în Liceul de Arte – și, în general, de orice persoană interesată de calitatea educației în școala noastră și de asigurarea mediului de învățare specific unui liceu vocațional pentru care educația contează.
Dat fiind faptul că sesizarea scrisă a fost depusă recent, mai precis la sfârșitul săptămânii precedente, am convocat de urgență comisia de cercetare disciplinară, grupul de acțiune antibullying și consilierul psiho-pedagog al liceului pentru a cerceta în regim de maximă urgență cazul sesizat. În acest moment cercetarea este în desfășurare. Am deplină încredere în profesionalismul colegilor mei și în disponibilitatea acestora de implicare în gestionarea eficientă a situației create. În cel mai scurt timp, grupurile implicate vor elabora rapoartele specifice și se vor lua măsurile necesare, în funcție de propunerile ce vor fi formulate”, a precizat Eduard Gegiu, directorul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.
ISJ Dolj monitorizează cazul
Conducerea Inspectoratlui Şcolar Judeţean Dolj a anunţat că monitorizează situaţia.
„Inspectoratul Şcolar trimite o echipă care monitorizeze îndeaproape toate acţiunile demarate de către unitatea de învăţământ precum și efectele acestora. Sunt de netolerat astfel de acţiuni în unităţile de învăţământ şi cred că totul ţine de o cât mai bună comunicare între conducerea şcolii-profesori- părinţi şi, bineînţeles, în felul acesta monitorizăm mult mai bine activităţile desfăşurate atât din punct de vedere educativ în sensul de transmitere de informaţii, cât şi din punct de vedere al educaţiei pe care trebuie să o primească la şcoală copiii.
Şcoala trebuie să le ofere nu doar informaţii ştiinţifice, ci trebuie să le formeze şi o educaţie, mai ales că este vorba de copii foarte mici. Lucrurile de acest gen sunt de netolerat şi cu siguranţă toţi cei din şcoală trebuie să se implice pentru a preveni şi a nu se mai întâmpla astfel de evenimente, dacă s-au întâmplat aşa cum au fost descrise de părinte”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.
IPJ Dolj: „A fost întocmit dosar penal”
Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că în acest caz a fost întocmit dosar penal.
„La data de 13 martie a.c, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Dolj au fost sesizați prin plângere, de o femeie, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 09 martie a.c., fiul său, de 8 ani, în timp ce se afla la ora de educație fizică și sport, ar fi fost trântit la pământ și lovit de către doi colegii, ambii de 8 ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.