O nouă specie de orhidee, ale cărei flori delicate roz şi albe arată ca sticla, a fost descoperită de oamenii de ştiinţă japonezi.
În ciuda prezenţei sale în parcuri şi grădini din Japonia, cercetătorii de la Universitatea Kobe au avut nevoie de 10 ani pentru a confirma că această plantă – „Spiranthes hachijoensis”, numită uneori „împletituri pentru doamne” datorită asemănării sale cu şuviţele de păr, era o specie necunoscută până în prezent, conform News.ro.
„A fost o surpriză să descopăr o nouă specie de plantă spiralată, care este atât de comună încât poate fi văzută în parcuri, grădini şi printre plantele în ghivece”, a declarat joi cercetătorul principal Kenji Suetsugu pentru AFP.
Florile delicate arată ca obiecte de sticlă
Unele dintre eşantioane proveneau din „plante de ghiveci şi din grădini”, inclusiv cele păstrate la un liceu din centrul Gifu, Japonia, a spus profesorul.
„Cu aspectul său curios şi florile delicate care arată ca obiecte de sticlă, această floare este de mult timp apreciată”, a spus Universitatea Kobe într-un comunicat de presă.
Descoperirea a fost anunţată săptămâna trecută
Planta, cu florile sale spiralate, a fost menţionată chiar şi în cea mai veche antologie de poezii din Japonia, „Manyoshu”, datând din secolul al VIII-lea.
Descoperirea a fost anunţată săptămâna trecută în Journal of Plant Research şi orhideea a fost numită „Spiranthes hachijoensis”, deoarece multe exemplare au fost găsite pe insula Hachijojima, Tokyo.