Tensiunile au răbufnit în Paris, unde sute de protestatari s-au luat la bătaie cu polițiștii. Se întâmplă în ziua în care în întreaga Franță au loc mitinguri față de adoptarea legii pensiilor. Forțele de ordine din capitală au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au umplut străzile din centrul metropolei. Sunt 800.000 de oameni în stradă, potrivit sindicatelor, scrie Digi24.
Oamenii sunt furioși pe adoptarea legii pensiilor, care prevede creșterea vârstei de pensionare.
Peste 300 de mitinguri au fost anunțate în întreaga țară.
La Rennes, tineri mascați au atacat forțele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene. Vitrinele magazinelor au fost sparte, stațiile de autobuz – vandalizate, iar un nor gros a acoperit centrul orașului.
Zeci de protestatari au blocat accesul într-unul dintre terminalele aeroportului Charles de Gaulle. Și nu este singura problemă: avioanele de acolo s-ar putea să nu poată decola, pentru că rafinăria care furnizează kerosen este blocată de sindicaliști.
Sindicaliștii francezi au început protestele extreme încă de la primele ore ale dimineții. În mai multe locuri din Franța, au făcut baricade pe autostrăzi și pe căile ferate. Au dat foc unor bariere de lemne și cauciucuri. Zeci de mașini au rămas blocate pe aceste șosele.
Tot de dimineață au început și grevele. Doar un tren regional din cele trei, folosite mai ales de navetiști, au ieșit pe traseu. Și doar jumătate din cursele TGV au mers. De asemenea, metroul și autobuzele din Paris sunt afectate de această grevă.
Proteste au fost și la Muzeul Luvru, dar și în fața prefecturilor din țară, unde fermierii au descărcat tone de gunoaie și bălegar, în semn de protest față de reforma adoptată de guvern.
Cei mai mulți francezi se opun reformei promovate de Emmanuel Macron și nu sunt de acord cu modul prin care legea a fost trecută de parlament, prin asumare de răspundere. Președintele francez, în schimb, este convins că este pe calea cea bună.