Un bărbat din Gorj a murit azi-noapte, după ce a căzut de pe o bicicletă. Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată în noaptea de sâmbătă spre duminică cu privire la faptul că pe raza localității Mușetești, pe partea carosabilă, se află o persoană, posibil decedată.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 47 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 6 Mușetești, a pierdut controlul ghidonului, s-a dezechilibrat și a căzut.
În urma căzăturii a survenit decesul bărbatului. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.