6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLibanul va trece în cele din urmă la ora de vară

Libanul va trece în cele din urmă la ora de vară

Libanul va trece în cele din urmă la ora de vară joi, a anunţat luni guvernul din Beirut, revenind asupra deciziei sale de a amâna schimbarea orei cu o lună, un anunţ care a plasat populaţia într-o stare de confuzie şi i-a făcut pe o parte a rezidenţilor să refuze să se conformeze, informează Reuters și Agerpres.

Anterioara decizie privind amânarea, anunţată cu două zile înainte de trecerea la ora de vară, prevăzută în noaptea de sâmbătă spre duminică din weekendul trecut, a stârnit furia liderilor politici şi religioşi creştini şi a accentuat fractura comunitară din această ţară multiconfesională.

„Decizia avea scopul de a uşura (ziua) de post din luna ramadanului”, care se întinde de la răsăritul până la apusul Soarelui, a explicat prim-minstrul Mikati, deplângând totodată anumite „reacţii comunitare odioase”.

O parte din populaţia ţării a refuzat să respecte amânarea anunţată săptămâna trecută

La îndemnul patriarhului maronit, liderul religios al celei mai influente comunităţi creştine din Liban, o parte din populaţia ţării a refuzat să respecte amânarea anunţată săptămâna trecută.

Astfel, întreaga ţară, afectată de o profundă criză politică şi economică, s-a trezit duminică având două fusuri orare, care au provocat perturbări în cursele aeriene internaţionale şi în cadrul instituţiilor asociate cu străinătatea, în contextul în care multe ţări au trecut la ora de vară duminică.

Trecerea la ora de vară a provocat diviziuni pe linie religioasă în Liban

Principalele două partide creştine, Forţele Libaneze şi Curentul Naţional Liber, au criticat la rândul lor decizia prim-ministrului ţării.

Najib Mikati, un musulman sunnit aflat la conducerea unui cabinet demisionar, conduce de facto Libanul după ce mandatul preşedintelui libanez, un creştin maronit, s-a încheiat în urmă cu aproape cinci luni.

„Să fim clari. Problema nu este ora de iarnă sau cea de vară (…) problema este funcţia vacantă de preşedinte al Republicii Libaneze”, a declarat premierul Mikati, îndemnându-i totodată pe parlamentari să îşi asume responsabilităţile şi să aleagă un nou preşedinte.

Profund divizat, Parlamentul din Beirut s-a întrunit deja de 11 ori, dar nu a ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte alegerea unui preşedinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS