Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală de la Miami, după ce a trecut de Marketa Vondrousova în două seturi, scor 7-6 (3), 6-4. Pentru un loc în semifinale, sportiva noastră va lupta cu Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii.
Sorana a admis că bielorusa formează un trio de top în acest an, alături de Swiatek și Rybakina, dar nu se teme de duelul cu campioana de la Australian Open.
„În mintea mea, cred că în acest moment avem un top trei grozav, cu Swiatek, Sabalenka și Rybakina. Ele joacă remarcabil. Cred că este grozav să vedem un meci între ele de la săptămână la săptămână. Cu siguranță, ele au dus tenisul la un nou nivel anul acesta. Știu că va fi foarte greu. Dar am câștigat multe meciuri în acest parcurs american și am mare încredere. Știu ce pot juca“, a spus Sorana, pentru site-ul oficial al WTA.
Citeşte şi: Sorana uimește Florida! Românca a rezolvat-o și pe Vondrousova și e în sferturi la Miami