6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRăzvan Marin: „Ne-am îngreunat singuri jocul“

Răzvan Marin: „Ne-am îngreunat singuri jocul“

Mijlocaşul Răzvan Marin a declarat, marţi seară, că victoria României cu Belarus (2-1), din preliminariile EURO 2024, a fost una muncită. El a subliniat că tricolorii şi-au îngreunat singuri jocul în repriza a doua.

„A fost o victorie grea, muncită. Din păcate ne-am îngreunat singuri jocul în repriza a doua. Dacă noi continuam cum am început prima repriză scorul lua proporţii. Din păcate am suferit, dar până la urmă am luat cele trei puncte. Reprizele au fost diferite. În prima am reuşit ceea ce ne-am propus, însă în a doua n-am mai pus presiune pe ei. Dar importante sunt cele trei puncte. Putem spune că ne-am îndeplinit obiectivul după primele două meciuri, dar jocul nu cred că ne mulţumeşte.

Trebuie să mergem cu o altă mentalitate la meciurile cu cei din Kosovo şi Elveţia dacă vrem să facem puncte. Vrem să acumulăm în continuare puncte pentru că la final vrem să fim în Germania. Noi ne-am dorit din toată inima să începem cu dreptul. Nu ştiu dacă s-a mai început o campanie, cel puţin de când sunt eu, cu 6 puncte. Într-adevăr, poate că am jucat şi cu cele mai slab cotate echipe din această grupă. Dar am luat 6 puncte şi asta contează“, a afirmat mijlocaşul.

Răzvan Marin speră ca naţionala să obţină cel puţin 4 puncte din următoarele două partide, cu Kosovo şi Elveţia: „Nu ne relaxăm acum. Ne vom relaxa când vom ajunge în Germania. În mare, după dubla din iunie, cu Kosovo şi Elveţia, ne vom da seama unde suntem. Să scoatem cel puţin 4 puncte! Deşi eu sunt încrezător şi cu Elveţia“.

Citeşte şi: România – Belarus 2-1 | Edward Iordănescu, mai mulțumit de joc decât de rezultat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS