2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCulturism | Costel Torcea, optimist înaintea marilor competiţii internaţionale

Culturism | Costel Torcea, optimist înaintea marilor competiţii internaţionale

-

Costel Torcea, directorul tehnic al tuturor loturilor naţionale de culturism şi fitness ale României, aşteaptă cu mult optimism viitoarele competiţii importante din 2023. Acesta a apreciat că forma sportivilor pe care îi monitorizează este foarte bună şi că se aşteaptă la noi rezultate notabile.

„Se apropie competiţiile importante şi din punctul meu de vedere ne prezentăm foarte bine. Avem trei competiţii internaţionale foarte puternice. În primul rând vine Campionatul Balcanic, din Macedonia (20-23 aprilie), unde va face deplasarea un număr de 50 de sportivi din lotul B al României.

Urmează Campionatele Europene Universitare. Este prima ediţie şi se desfăşoară la Cluj şi este organizată în premieră de România, la iniţiativa Federaţiei şi a preşedintelui FRCF, Gabriel Toncean, care este şi vicepreşedintele federaţiei europene (IFBB). În fine, între 1 şi 9 mai, va avea loc Campionatul European din Spania. Aşa cum se ştie, anul trecut echipa României a câştigat titlul european pe naţiuni. Plecăm cu speranţa şi dorinţa de a ne clasa în continuare în TOP 3 în Europa şi de ce nu de a ne apăra titlul.

Pe plan intern o să avem Cupa României, care va fi organizată tot la Cluj, la sfârşitul lunii aprilie. Aici vor participa sportivii din întreaga ţară care vor să demonstreze că pot să facă pasul spre loturile naţionale“, a spus Costel Torcea, pentru GdS Sport.

Are aşteptări la „gladiatori“

În privinţa sportivilor de la CS Gladiator Gym Craiova, Costel Torcea nu concepe să nu se menţină linia ascendentă:

„Sportivii care reprezintă micuţul club Gladiator au adus medalii importante anul trecut. Îmi doresc ca şi anul acesta să se ridice la nivelul. Am aşteptări, dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că se pregătesc din resurse proprii. Legat de acest aspect, vreau să-i mulţumesc lui Adrian Dragomir, care ne mai ajută financiar şi mai putem lua anumite suplimente proteice de calitate pentru sportivii care merg la competiţii“.

Aria de selecţie a crescut

Costel Torcea s-a arătat bucuros de faptul că a crescut aria de selecţie. Consideră că un mare merit îl are şi conducerea FRCF.

„La nivelul selecţiei, comparativ cu anii începutului meu de drum ca selecţioner al României, a crescut foarte mult. Dacă în trecut la un Campionat Naţional veneau 100 de sportivi, în ultimii ani numărul competitorilor s-a apropiat de 1000. Asta şi datorită politicii duse de conducerea Federaţiei, care a lucrat enorm la imagine. Concurenţa pentru loturile naţionale a crescut, ceea ce pentru noi este un lucru benefic. Dacă în anii trecuţi culturismul nu avea un sistem foarte bine pus la punct, în ultimii 10 ani, fără să perii pe cineva, acum lucrurile sunt bine puse la punct. Actuala conducere a avut avut un plan bun pe termen lung, iar acum se văd şi rezultatele. Preşedintele Gabriel Toncean este unul dintre puţinii reprezentanţi ai sportului românesc care face o reclamă pozitivă sportului în general“, a subliniat maestrul.

„Nu ne-am culcat pe o ureche“

Directorul tehnic al loturilor naţionale de culturism şi fitness a mai evidenţiat faptul că pregătirile au fost şi mai dure decât în anii trecuţi. Cât despre presiunea care planează asupra staff-ului tehnic, Costel Torcea a menţionat că există. Dar a dat asigurări că este „de bun simţ“.

„Este o presiune pe noi, dar este constructivă şi de bun simţ. Noi oricum nu ne-am culcat pe o ureche că am făcut rezultatele acelea bune sau că am adus nu ştiu câte medalii. Am rămas la fel de serioşi. Vrem ca atunci când mergem în faţa membrilor Adunării Generale şi a Biroului Federal să fie apreciată munca noastră. Să fie convinşi că suntem la fel de mobilizaţi şi motivaţi să depăşim performanţele anterioare“, a spus Torcea.

Vezi video!

„Pregătirile au fost mult mai dure în această pauză competiţională faţă de anii trecuţi. Atât sportivii lotului naţional, cât şi sportivii mei de la club au înţeles că este mult mai greu să se menţină în lotul naţional decât să ajungă acolo. Am ţinut legătura cu toţi cei vizaţi pentru loturile naţionale şi pot spune că lucrurile au decurs extraordinar de bine. Un alt lucru remarcat de mine este faptul că s-a creat o unitate foarte bună în rândul sportivilor de lot naţional. Socializează foarte-foarte mult, schimbă experienţe şi asta mă încântă“, a încheiat Costel Torcea.

Citeşte şi: FCU Craiova – Petrolul Ploieşti | Se anunţă un meci de care pe care

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS