Încă un medic fals a fost descoperit de polițiști. Doi sirieni, dintre care unul a lucrat într-un cabinet din Capitală ca stomatolog fără să aibă dreptul, au fost reținuți. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a căutat doi cetățeni sirieni. Aceştia sunt cercetați pentru înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în înscrisuri, sub semnătură privată.
„Unul dintre aceștia a exercitat, în noiembrie 2022, profesia de medic stomatolog, fără a avea drept de liberă practică pe teritoriul României. A tratat mai multe persoane la un cabinet medical stomatologic din Sectorul 5. A fost ajutat de un alt cetățean sirian, care este medic stomatolog cu drept de liberă practică în România”, informează Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, conform stiripesurse.ro.
Cei doi bărbați, ambii în vârstă de 26 de ani, au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore.
Citeşte şi: Trei CAR-uri au fost înșelate cu adeverințe de salariu false