3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBogdan Olteanu scapă de condamnare. Faptele s-au prescris

Bogdan Olteanu scapă de condamnare. Faptele s-au prescris

Bogdan Olteanu scapă de condamnare. Faptele s-au prescris. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a confirmat, vineri, decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Acesta mai avea de executat trei ani de închisoare din condamnarea primită pentru trafic de influenţă.

Pe lângă anularea condamnării, Bogdan Olteanu a fost scutit şi de plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, bani ce vor fi achitaţi de statul român.

Bogdan Olteanu a fost printre primii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor. În luna august 2020, el a obţinut în instanţă suspendarea executării pedepsei. Acesta a fost eliberat din penitenciar, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în acest dosar, conform Agerpres.

Ulterior, i-a fost admisă la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire, decizie confirmată vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

Bogdan Olteanu a fost acuzat că a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro

Este vorba de dosarul în care Bogdan Olteanu a fost acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Judecătorii au dispus confiscarea sumei de 1 milion de euro, bani achitaţi deja de fostul şef al Camerei Deputaţilor.

El a fost acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Mihaiu a fost numit, la 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arătau că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS