Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va marca astăzi, 2 aprilie, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Clădirea din strada Tineretului va fi iluminată în culoarea albastru, pe parcursul întregii nopți. Albastru este culoarea aleasă pentru a reprezenta autismul.
În fiecare an, pe data de 2 aprilie, este sărbătorită Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Aceasta are scopul de a încuraja eforturile de promovare a unei mai bune înțelegeri a acestei afecțiuni. De asemenea, de a spori nivelul de informare a publicului larg cu privire la nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.
Tulburarea de tip autist este o afecțiune neurologică severă, ce poate să apară înainte sau după vârsta de doi ani. Această afecțiune se manifestă prin dificultăți în comunicare și limbaj și poate fi întâlnită în orice tip de familie, indiferent de rasă, etnie, nivel socio-economic, inteligență sau alte aspecte similare.
În prezent, în întreaga lume, sunt peste 70 de milioane de oameni cu autism. 1 din 160 de copii are o tulburare din spectrul autismului (TSU). În România sunt declarate oficial aproximativ 8000 de persoane cu un astfel de diagnostic.
Citește și: Vacanțele în Antalya, mai scumpe. Numărul turiștilor, tot mare