2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTânără cu probleme psihice, găsită legată cu lanțul de un dulap din casă

Tânără cu probleme psihice, găsită legată cu lanțul de un dulap din casă

O tânără cu probleme psihice a fost găsită legată cu lanțul de un dulap din casa în care locuiește împreună cu familia sa, într-un sat din județul Covasna, informează ȘtirileProTV.

    Tatăl femeii a fost dus la audieri, după ce polițiștii au descins în casa familiei, în urma sesizării făcute de un sătean care cunoștea situația.

    Tânăra, de 28 de ani, din satul Bodoș, a fost găsită în casă, legată de un dulap cu un lanț asigurat cu două lacăte. Un apropiat al familiei a cerut ajutor, susțin vecinii.

    „Nu îl suporta pe tatăl ei și mai dădea în el. Probleme nu au fost, nu au fost certuri, era liniște, aveau grijă de copii, îmi pare rău de ei. Nu trebuia să lege copilul”, a declarat o vecină.

    În locuință mai erau mama și un frate al victimei.

    O altă vecină a declarat, însă, că tatăl fetei ar fi legat-o cu lanțulul ca să nu pună mâna pe soba încinsă.

    Femeia de 28 de ani nu poate vorbi și suferă de deficiență mentală, potrivit unor surse. Psihologii sunt de părere că părinții ar trebui să primească ajutor de specialitate, pentru a învăța să comunice cu fata.

    În urma descinderilor, aceasta a fost dusă la Spitalul de Urgență din Sfântu Gheorghe.

    Polițiștii fac cercetări pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

    Citeşte şi: Oligarh rus găsit mort în celula sa din închisoarea Yakutsk

    ȘTIRI VIDEO GdS

    ȘTIRI GdS