Echipa de juniori sub 17 ani a grupării CSS Craiova se află în faţa unui rezultat remarcabil, fiind la 90 de minute de finala Cupei Naţional U17. Astfel, elevii lui Alin Staicu s-au impus miercuri, de o manieră categorică, scor 3-0, în judeţul Timiş, în faţa formaţiei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Acest meci a contat pentru manşa tur a semifinalei, returul fiind programat pe 26 aprilie, de la ora 12.00, pe stadionul „Aripile“.
Golurile formaţiei din Bănie au fost marcate de Manuel Cristea (’34), Gabriel Ciobanu (’39) și Robert Oprea (’87).
De menţionat faptul că trupa lui Alin Staicu a evoluat în inferioritate numerică din minutul 41. Denis Marin a văzut atunci cartonaşul roşu.
CSS Craiova:
Andrei Păuna – Marian Cristea, Mihai Nebancea, Liviu Iacob, Adrian Stăncălie – Gabriel Ciobanu, Adrian Uliu, Denis Marin – Manuel Cristea, Robert Oprea, Sorin Popa. Au mai intrat: Teodor Cioară, Elisei Păun, Cezar Florea.
Din lot au mai făcut parte George Trandafir, Ștefan Ilie, Vincenzo Foresti şi Dragoș Dioșteanu.
În cealaltă partidă din semifinale, ACS FC Bacău a remizat, 1-1, cu ACS Transilvania Bistriţa. Returul va avea loc tot pe 26 aprilie, de la ora 12.00.
Alin Staicu: „Să vină Cupa la Craiova!“
Antrenorul formaţiei CSS Craiova U17, Alin Staicu, este foarte bucuros pentru acest pas important făcut spre trofeul Cupei Naţional U17.
„Prin această victorie categorică împotriva celor de la Ghiroda am făcut un pas mare înainte spre îndeplinirea obiectivului și anume câștigarea primei ediții a Cupei Național U17. Suntem foarte bucuroși. După ce anul trecut am adus titlul național în Bănie, acum suntem aproape să aducem și Cupa. Mai mult, poate reuşim chiar să facem eventul. Spun asta pentru că și în campionat am câștigat seria a 5-a și urmează etapele superioare în luna mai. Îi felicit pe băieți pentru evoluția lor, pentru eforturile și rezultatele pe care reușim să le obținem împreună prin multă muncă. De asemenea țin să le mulțumesc colegilor-colaboratori Robert Catană – antrenor secund şi Aurelian Jugănaru – antrenor cu portarii. Să vină Cupa la Craiova!“, a declarat Alin Staicu, pentru GdS Sport.
Citeşte şi: Real Madrid a umilit-o pe Barca pe „Camp Nou“ şi s-a calificat în finala Cupei Spaniei