6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi tineri au vândut cu factură falsă pubele furate

Doi tineri au vândut cu factură falsă pubele furate

Doi tineri din Târgu Mureş au vândut cu factură falsă pubele furate. Bărbații au fost reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, fiind bănuiţi că au sustras dintr-o societate comercială pubele pe care le-ar fi vândut în baza unei facturi falsificate, informează Observator.ro.

„La data 6 aprilie 2023, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş au desfăşurat cinci percheziţii domiciliare, în Târgu Mureş şi Căpuşu de Câmpie, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru furt calificat şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În fapt, în perioada martie – aprilie 2023, doi bărbaţi, de 28 de ani, din Târgu Mureş, ar fi sustras, dintr-o societate comercială, pubele în valoare de peste 50.000 de lei. De asemenea, cei în cauză ar fi falsificat o factură cu ajutorul căreia ar fi reuşit să vândă o parte din pubele. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de cei doi bărbaţi, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit IPJ Mureş, cercetările sunt continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Percheziţiile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic şi al Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand” Târgu Mureş şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. 

Citeşte şi: „Vânătoarea de comori“, noul loz răzuibil al Loteriei Române

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS