2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElev de 13 ani, acuzat de șapte agresiuni sexuale și două tentative de viol

Elev de 13 ani, acuzat de șapte agresiuni sexuale și două tentative de viol

Un elev, de 13 ani, din Anglia, riscă să ajungă la închisoare, după ce a comis șapte agresiuni sexuale și a încercat să violeze două femei. Toate faptele au fost comise după terminarea orelor de curs, iar băiatul era îmbrăcat totdeauna în uniformă școlară, conform Observatornews.

Băiatul, a cărui indentitate nu a fost făcută publică, își viza victimele când erau singure, pentru ca acestea să nu poată cere ajutor. De asemenea, acționa de fiecare dată după ce termina orele la școală, relatează Mirror.

Primul atac a avut loc pe 15 decembrie anul trecut. Victimele aveau vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și locuiau în Telford, Shropshire.

Poliția a confirmat că unele victime l-au descris pe atacator ca purtând o uniformă școlară. Camerele de supraveghere au ajutat la prinderea agresorului, care a fost identificat după haine și ghiozdan.

Elevul a recunoscut că a fost prezent la câteva dintre atacuri, dar nu recunoaște că este agresorul. El a susținut că un alt bărbat necunoscut a fost prezent și, posibil, responsabil pentru atacuri.

El va fi condamnat la Shrewsbury Crown Court pe 5 mai.

Citeşte şi: Fosta secretară a lui Radu Mazăre, judecată pentru că a aprobat vânzarea subevaluată a unor terenuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS