6.2 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMesajul premierului Ciucă cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor

Mesajul premierului Ciucă cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Sărbătorii etniei romilor din România și al Zilei Internaționale a Romilor.

„Marcăm astăzi Ziua Internațională a Romilor și Sărbătoarea etniei romilor din România, ocazie de celebrare a identității, istoriei și culturii rome, dar și de reafirmare a angajamentului ferm de a apăra și promova drepturile fundamentale, demnitatea umană, incluziunea, diversitatea și interculturalitatea. Transmit comunității rome din țara noastră și romilor din întreaga lume gândurile mele bune, alături de calde urări de sănătate, prosperitate și bucurie.

Sărbătoarea etniei romilor din România reprezintă un moment potrivit de a ne aminti de trecutul traumatic al romilor, de secolele de robie, de atrocitățile suferite în perioada Holocaustului sau de asimilarea forțată din timpul dictaturii comuniste.

De prea multe ori, romii au fost priviți de societate doar prin lentila îngustă a prejudecăților și stereotipurilor, refuzându-li-se șansa de a-și demonstra potențialul.

Discriminarea şi rasismul

Avem datoria morală de a repara aceste nedreptăți, de a face cunoscută valoroasa contribuție a romilor la marile proiecte naționale, de a promova bogata zestre culturală și identitară, dar și de a ne asuma onest greșelile trecutului. În acest sens, viitorul Muzeu al Istoriei și Culturii Romilor, obiectiv pe care îl susțin necondiționat, reprezintă un instrument puternic împotriva discriminării, o mărturie a asumării trecutului și a responsabilității statului român.

Trebuie să avem mereu în vedere necesitatea adoptării unor soluții eficiente pentru pericolele de astăzi. Discriminarea, rasismul, atitudinile anti-rome, xenofobia sau discursul instigator la ură, curente ce otrăvesc societatea, constituie o realitate pe care, din nefericire, romii sunt nevoiți să o înfrunte. De asemenea, vulnerabilitățile din domenii esențiale precum educația, sănătatea, ocuparea sau locuirea au nevoie de politici și acțiuni concrete.

Strategie de incluziune a romilor

Astfel, prin actuala strategie de incluziune a romilor, Guvernul României și-a asumat obiectivul de a asigura creșterea calității vieții cetățenilor români aparținând minorității rome, fundamentată pe cetățenie activă, incluziune socio-economică și punerea în valoare a patrimoniului cultural rom. Un rol prioritar în tot acest proces revine educației, capabilă să formeze viitoarele generații și să insufle valorile fundamentale pe care se bazează orice societate democratică.

România este astăzi un stat puternic atașat valorilor și principiilor europene, în care fiecare persoană aparținând unei minorități naționale are dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identității sale etnice, culturale, lingvistice și religioase. Este datoria noastră să protejăm aceste drepturi, să combatem eficient toate manifestările urii și să asigurăm dialogul interetnic. 

La mulți ani romilor din România și din întreaga lume!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS