2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn paramedic a furat banii unei paciente care abia murise

Un paramedic a furat banii unei paciente care abia murise

Un paramedic englez a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce fura bani din locuinţa unei femei, de 94 de ani, care a murit după ce s-a prăbuşit în grădina casei sale, relatează Mirror, citat de Observatornews.

Paramedicul Mark Titley, de 58 de ani, a fost înregistrat când se îndrepta spre o masă unde erau așezați banii, înainte de a scotoci prin lucrurile femeii și de a pune banii în buzunar.

Când și-a dat seama că a fost filmat, el a pus repede banii înapoi, dar fiul victimei a văzut toată scena pe filmare.

Filmat când fura banii

Bărbatul împreună cu alţi patru membri ai echipajului medical au fost chemaţi la locuinţa femeii, după ce aceasta s-a prăbuşit fără suflare în grădină. Medicii au încercat să o resusciteze timp de 20 de minute, înainte ca ea să fie declarată moartă la fața locului.

Mark Titley a spus că a intrat în casă pentru a scrie un formular în care confirma decesul natural al femeii. În acel moment a fost filmat căutând printr-o cutie de plastic plină cu bani și ridicând bancnotele pentru a le număra înainte de a pune cele 60 de lire sterline în buzunarul pantalonilor.

Deşi a pus banii înapoi după ce a văzut camera de filmat, fiul femeii a văzut filmarea și a raportat ​​poliției din West Mercia incidentul.

Condamnat cu suspendare

Titley a negat inițial acuzația, spunând poliției că intenționa să ducă banii membrilor familiei. Uterior a recunoscut furtul și a primit o pedeapsă de 18 săptămâni de închisoare, cu suspendare. I s-a ordonat să efectueze 120 de ore de muncă în folosul comunităţii și să plătească costuri de 530 de lire sterline și o suprataxă de 187 de lire sterline familiei. 

După incident, el a hotărât să se pensioneze şi să se retragă din serviciul de Ambulanţă.

Citește și: Bărbat lovit mortal de o șoferiță pe o trecere de pietoni din București

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS