6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) 74 de migranţi, depistați ascunşi în tiruri

(VIDEO) 74 de migranţi, depistați ascunşi în tiruri

-

Poliţiştii de frontieră din Nădlac II au depistat, în total, 74 de migranţi din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Aceştia erau ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat, astăzi, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile din aluminiu pe ruta Turcia-Germania.

În urma efectuării controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă 65 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. Poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice ce intenționau să ajungă în țări din Vestul Europei.

Transportaţi cu autoutilitara

Tot la Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean român. Poliţiştii au descoperit, în locul destinat odihnei șoferului, patru cetăţeni străini. Aceştia sunt din Sri Lanka, şi au vârste cuprinse între 28 şi 52 de ani. Ei au intrat legal în România în baza documentelor personale.

Încercau să treacă graniţa pe jos

Poliţiştii de frontieră din Nădlac au observat la aproximativ 400 de metri de linia de frontieră, cinci persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau. Pentru că nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea de verificări. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani. Şi aceştia au intrat legal în România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • trafic de migranți pentru șoferii autovehiculelor,
  • tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.
    La finalizarea cercetărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Citeşte şi: Un voluntar a descoperit patru pitoni ascunşi în feţe de pernă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ungaria anunţă că România şi Bulgaria se pot alătura...

Ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, a declarat vineri...

ȘTIRI GdS