Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat echipa etapei a 3-a din play-off şi play-out. Cum runda nu a fost benefică decât pentru FCU, care s-a impus la Mediaş în faţa echipei U Cluj, Craiova nu are prea mulţi reprezentanţi. Mai exact are doar unul, pe Aurelian Chiţu, cel care a făcut praf apărarea „şepcilor roşii“.
Cât o priveşte pe Universitatea Craiova aceasta a marcat de două ori la Ovidiu, dar cum punctele au rămas la Farul, LPF-ul nu a propulsat niciun jucător în unsprezecele ideal.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 3-a din play-off şi play-out:
PORTAR:
Ștefan Târnovanu (FCSB / 22 de ani)
Prinde „echipa etapei” pentru a doua rundă la rând. A avut opt intervenţii, dintre care trei supersave-uri, şi un procentaj de 100% la ieşiri reuşite pe centrări (5 din 5).
FUNDAŞI:
David Kiki (Farul / 29 de ani)
A avut o evoluţie consistentă. Contra Universităţii Craiova, Kiki a reuşit șase deposedări, cele mai multe izbutite de un jucător în etapa a 3-a din play-off.
Ionuţ Larie (Farul / 36 de ani)
Atitudine de căpitan! A recuperat balonul şi a declanşat acţiunea pentru golul de 2-2, apoi a transformat un penalti într-un moment cheie, dovedind că este un caracter puternic.
Félix Mathaus Lima (Petrolul / 32 de ani)
Titular incontestabil în tricoul Petrolului, a înscris pentru a doua oară în campionatul actual.
Raul Opruţ (FC Hermannstadt / 25 de ani)
A înscris un gol foarte important, care le-a adus sibienilor o victorie mare în lupta pentru atingerea obiectivului.
MIJLOCAŞI:
Lovro Cvek (CFR Cluj / 27 de ani)
A consumat multă energie pe durata derbiului de pe „Dr. Constantin Rădulescu”. A acoperit excelent centrul terenului.
Jonathan Rodríguez (Sepsi / 32 de ani)
A avut o prestaţie fără greşeală. A fost mijlocaşul defensiv cu cel mai bun index InStat – 268.
Constantin Grameni (Farul / 20 de ani)
Continuă evoluţiile formidabile! A marcat pentru a șasea oară, trei dintre goluri fiind reuşite din afara careului mare.
ATACANŢI:
Louis Munteanu (Farul / 20 de ani)
Pe lângă golul marcat, a fost implicat în majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de dobrogeni.
Aurelian Chiţu (FCU Craiova / 32 de ani)
A înscris de trei ori, o performanţă pe care a reuşit-o pentru întâia oară pe prima scenă din România.
Florinel Coman (FCSB / 25 de ani)
A înscris direct din lovitură liberă, reuşita sa păstrându-i pe roş-albaştrii bucureşteni cu şanse reale în lupta pentru titlu.
ANTRENORUL ETAPEI:
Gheorghe Hagi (Farul / 58 de ani)
A gestionat perfect momentele dificile din partida cu Universitatea. Este desemnat antrenorul etapei pentru a opta oară în sezonul 2022-2023.
Superliga, play-off, etapa 3:
Sâmbătă, 8 aprilie: Farul Constanţa – „U“ Craiova 3-2.
Duminică, 9 aprilie: CFR Cluj – FCSB 1-1.
Luni, 10 aprilie: Sepsi – Rapid 2-0.
Clasament: 1. Farul 39 puncte (golaveraj 6-4), 2. CFR Cluj 35 (4-4), 3. FCSB 34 (4-3), 4. „U“ Craiova 29 (4-5), 5. Rapid 28 (3-5), 6. Sepsi 24 (4-4).
Superliga, play-out, etapa 3:
Sâmbătă, 8 aprilie: FC Voluntari – UTA Arad 1-1, U Cluj – FCU 1-3.
Duminică, 9 aprilie: Chindia Târgoviște – AFC Hermannstadt 1-2, FC Botoșani – FC Argeş 1-0.
Luni, 10 aprilie: Petrolul – CS Mioveni 2-0.
Clasament: 7. Petrolul 27 (4-0), 8. FCU 26 (6-2), 9. Botoşani 23 (3-1), 10. Voluntari 22 (4-2), 11. Hermannstadt 21 (4-3), 12. U Cluj 20 (3-5), 13. Chindia 19 (2-3), 14. UTA 18 (3-2), 15. Argeş 14 (0-5), 16. Mioveni 11 (0-6).
Citeşte şi: Liga Campionilor | Istvan Kovacs va arbitra meciul AC Milan – Napoli