Serviciul Public Județean al Salvamont Gorj se pregătește de pensionarea unora dintre angajați. După zeci de ani în slujba salvării montane, trei salariați se pregătesc să se pensioneze. Dacă este vorba de personal administrativ, ocuparea posturilor se desfășoară în condiții normale, la fel ca la alte instituții.
În ceea ce privește ocuparea posturilor cu personal de salvare specializat, procedura este una mai grea. Dacă nu este vorba de persoane care îndeplinesc deja condițiile, respectiv provin din unități similare, atunci este necesară parcurgerea unor programe de recrutare și formare care durează doi ani de zile. În intervalul respectiv de timp voluntarii au de susținut patru examene. Testele sunt deosebit de grele și au loc în diferite anotimpuri pentru a verifica rezistența și capacitatea viitorilor salvamontiști.
Au 11 baze de salvare
Salvamont Gorj are 57 de angajați din care mai mult de jumătate sunt operativi. Din punct de vedere administrativ, Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Gorj dispune de unsprezece baze şi posturi de salvare și intervenție, baza centrală Salvamont Târgu Jiu, baza de intervenție Rânca.
Sunt și posturile de intervenție salvamont din comunele:
- Padeş,
- Tismana,
- Runcu,
- Stăneşti,
- Schela,
- Bumbeşti Jiu,
- Baia de Fier – Rânca Nord,
- Baia de Fier – Peştera Muierilor,
- Polovragi
Baza centrală Salvamont Gorj este situată în centrul municipiului Târgu Jiu. A fost construită între anii 2001-2002 din fonduri alocate de la CJ Gorj și o finanțare obținută prin Fondul de reconstrucție a zonelor miniere.
„Baza dispune de spațiile corespunzătoare desfășurării activității curente și a celei specifice, dispunând de birouri, sala de şedințe și pregătire teoretică, magazii de echipamente, garaj, sală de întreținere și spălarea echipamentului, panou de căţărare indoor, punct de informare turistică, etc.
Baza deservește echipele de salvare montană, speologică și echipele de salvare speciale (complexe și acvatice) dispunând de echipamentele necesare de intervenție, salvare, prim ajutor, radiocomunicații, meteo precum și mijloacele de transport necesare (ambulanță 4×4 concepută special pentru salvarea montană-prima de acest gen din România, autoutilitare de intervenție salvamont, ATV, CUV, barcă cu motor, ambarcaţiuni speciale pentru râurile de munte, pentru peşteri)”, conform Salvamont Gorj.
Bază ultramodernă în Rânca
Baza de intervenţie şi salvare Salvamont Rânca a fost inaugurată în anul 2005 și a fost construită din fondurile alocate de către Consiliul Județean Gorj, o parte a dotărilor (cabinet medical, mobilier, etc.) fiind asigurată de către Ministerul Turismului prin Programul Național Salvamont.
Imobilul dispune de spațiile corespunzătoare desfășurării activității specifice, dispunând de cabinet medical, camera de veghe/dispecerat, dormitoare, bucătărie şi sală de mese, magazii de echipamente, garaj, punct de informare turistică, etc. Baza deservește echipele de salvare montană care asigură permanența în masivul Parâng și pe pârtiile de schi din stațiune, dispunând de echipamentele necesare de intervenție, salvare, prim ajutor, radiocomunicații, meteo, precum și mijloacele de transport necesare (ambulanță 4×4 concepută special pentru salvarea montană, autoutilitară de intervenție salvamont, ATV, snowmobile). Este printre cele mai bine dotate baze Salvamont din țară.
Citeşte şi: Parcul Nord din Râmnicu Vâlcea este cel de-al treilea parc amenajat cu fonduri europene