4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJosep Borrell are COVID-19 și amână vizita din China

Josep Borrell are COVID-19 și amână vizita din China

Josep Borrell are COVID-19 și amână vizita din China, programată în perioada 13 – 15 aprilie. Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe a transmis miercuri că fost testat pozitiv la coronavirus, potrivit politico.eu.

Josep Borrell urma să meargă în China pentru a pregăti summitul Uniunea Europeană – China. O dată de reprogramare a călătoriei nu a fost anunțată.

„Am fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi, din nefericire, trebuie să-mi amân călătoria în China. Mă simt bine şi nu am niciun simptom”, a transmis Josep Borrell pe Twitter.

Borrell trebuia să conducă dialogul strategic anual UE-China cu ministrul chinez de externe Qin Gang. Urma să se întâlnească și cu șeful politicii externe al Chinei Wang Yi, precum și cu noul ministru al apărării Li Shangfu.

Macron a declanșat o reacție din partea aliaților occidentali în timpul călătoriei sale de săptămâna trecută din China. El a declarat că Europa trebuie să-și reducă dependența de Statele Unite și să evite să fie târâtă într-o confruntare între China și SUA pe tema Taiwanului.

Citește și: Craiova: Un tir s-a răsturnat în zona Reloc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS