5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCasa si gradinaCe flori îți înveselesc grădina în aprilie

Ce flori îți înveselesc grădina în aprilie

Flori de grădină: Ce flori îți înveselesc grădina în aprilie. O lună în care sunt multe de făcut cu privire la amenajările grădinilor cu flori, se despart tufele pentru a se putea înmulți, se seamană florile care vor înflori la vară și se tund arbuștii care au înflorit deja.

Când înflorește liliacul

Primăvara ne îmbie cu verdele care apare pe ramurile copacilor și cu mirosul florilor proaspăt înflorite. Dacă ești un iubitor de flori și plante și ai propria “grădină botanică” acasă, atunci hai să vedem împreună cum îți poți îmbogăți oaza de verde și prospețime.

Liliac
Liliac

Întreținerea florilor și a plantelor poate fi dificilă atunci când locuiești într-un apartmanet la bloc. Florile necesită multă grijă, migală și timp, pe lângă lumină și apă. Dacă locuiești la casă, situația e diferită pentru că florile au șansa să stea în mediul lor natural, la aer, având destul spațiu în grădină.

Iată o listă de flori care se plantează în aprilie și înfloresc vara și flori care înfloresc în luna aprilie

Flori care se plantează în aprilie

În funcție de preferințele cromatice și de spatial pe care îl aveți la dispoziție, puteți obține o grădină bogată cu aceste tipuri de flori.Perioada de plantare pentru trandafiri este de la mijlocul lunii martie și până la mijlocul sau sfârșitul lunii aprilie, în funcție de vreme. O zi înnorată este ideală pentru plantarea trandafirilor.

Flori de grădină: Căldărușele

Căldărușele trebuie plantate la sfârșitul lunii martie sau începutul lui aprilie. Ele înfloresc din mai până în iulie. Planta este perenă, are creștere rapidă, dezvoltă tufe bogate de frunze cu tentă albăstruie, cu aspect asemănător ferigilor. Din mijlocul frunzelor se înalță tije subțiri, de 30-40 cm, ce susțin buchete de flori, în culori variate și având forma specifică, evidențiată prin mici pinteni.

Flori de grădină: Begonia

Begonia, plantată în aprilie, va înflori destul de repede, în luna mai, și se va menține așa până spre sfârșitul toamnei.

Flori de grădină: Levănțica

Celebra plantă mediteraneană atât de folosită în parfumerie și în scop terapeutic vă poate completa foarte frumos grădina. Lavanda e un semiarbust cu o durată de viață de 20 – 30 de ani, ale cărui flori cresc în inflorescențe lungi, în culoarea mov.

Flori de grădină: Stânjenelul

Stânjenelul se plantează în martie și aprilie pentru a înflori începând cu luna mai.

Flori de grădină: Garofițele

Garofițele sunt alte flori care merg plantate în luna aprilie. Ele înfloresc tot în luna mai și țin până în octombrie.

Flori de grădină: Crăițele

Crăițele sunt printre florile care înfloresc de la începutul verii și până toamna târziu. Cresc sub forma de tufe și au flori de diferite culori: galbene, cărămizii, portocalii, pătate în două culori, cu un miros specific, ușor amărui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS