ISJ Dolj a inițiat o competiție pentru unitățile de învățământ cu cel mai interesant calendar de activități dedicate Zilei educației financiare. Activitățile s-au desfășurat în perioada 3-11 aprilie 2023. Banii pentru premiere au fost alocați de Ministerul Educației. Primele locuri pe podium au fost ocupate de trei colegii din Craiova.
Premierea școlilor cu cele mai bune activități de Educație Financiară a avut loc astăzi la sediul ISJ Dolj – Sala Amfiteatru, la orele 14:00. Pentru premiere a fost alocată suma de 6.700 lei de la Ministerul Educației. În competiție au fost 19 școli, însemnând 1.798 elevi și 185 profesori.
Primele unități clasate au fost: Colegiul Național ”Elena Cuza” Craiova (Premiul I), Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova (Premiul II) și Colegiul Național ”Carol I” (Premiul III). Activitățile au fost jurizate de o comisie formată din trei reprezetanți ai ISJ Dolj: Nicoleta Lițoiu, Marinela Dumitrescu și Cristi Pîrvulescu.
Premiile au fost înmânate de inspectorul școlar general, Daniel Ion. Competiția este la prima ediție, fiind oferite premii pentru toate unitățile participante.
Citeșe și: ISJ Dolj: Şcolile trebuie să reducă învăţământul în regim simultan