1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţistul acuzat că a violat o fetiţă de 11 ani, arestat 30 de zile

Poliţistul acuzat că a violat o fetiţă de 11 ani, arestat 30 de zile

Şeful Serviciului Poliţia Călare Iaşi, Tiberiu Cebotaru, a fost arestat pentru 30 de zile de magistraţii ieşeni, fiind acuzat de agresiune sexuală şi viol, potrivit News.ro. 

Tiberiu Cebotaru a fost dus, joi, la Judecătoria Iaşi, iar, în urma audierilor, judecătorii au decis să emită pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile.  Avocata Alexandra Cioată a declarat presei că Tiberiu Cebotaru se consideră nevinovat şi că este dispus să dea testul poligraf.  „Sunt mărturii de la martori, în special de la partea vătămată şi de la o prietenă de aceeaşi vârstă. În principal sunt aceste mărturii, există şi un raport medical care nu confirmă raportul sexual pentru că victima are un himen complezant, în limbaj popular elastic. Adică s-ar fi putut întâmpla sau nu s-ar fi putut întâmpla în acelaşi timp”, a afirmat avocata Alexandra Cioată.  Ea susţine că la mijloc ar fi vorba de o răzbunare, iar totul a pornit de la un contract civil încheiat de Tiberiu Cebotaru cu o familie privind vânzarea unui cal.  Avocata a precizat că nu ştie cum s-a ajuns la acuzaţiile de viol. –știre inițială– Polițistul local arestat pentru că ar fi agresat sexual o fetiță de doar 11 ani spune că este doar o victimă în dosarul penal deschis pe numele lui. El este acuzat de viol și agresiune sexuală cu minori, dar și de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii. Abuzurile sexuale s-ar fi întâmplat la orele de echitație pe care polițistul le preda ilegal. „Sunt nevinovat, nu am făcut așa ceva!  Este o răzbunare”, le-a declarat acesta jurnaliștilor de la bzi.ro. Bărbatul ar fi predat cursurile de echitație în privat, fără să aibă autorizație în acest sens.  Anchetatorii spun că, în perioada septembrie-octombrie 2022, acesta ar fi violat-o în trei rânduri pe una dintre cursante, o fetiță de 11 ani. Bărbatul neagă vehement acuzațiile care i se aduc. „Sunt nevinovat, nu am făcut așa ceva! Cred că este o răzbunare și o defăimare! Nu am făcut așa ceva!”, le-a spus polițistul local jurnaliștilor. Șefii bărbatului sunt șocați de cele întâmplate. Agentul, care era și șeful Serviciului Poliția Călare Iași, părea un angajat model.  „A executat atribuţiile de serviciu la cel mai înalt nivel. Evenimentul nu s-a întâmplat în timpul serviciului şi nici în legătură cu atribuţiile de serviciu. Ca atare, este foarte clar că nimeni nu e mai presus de lege, nici în timpul liber, şi fiecare răspunde pentru faptele sale. Noi vom deschide o anchetă internă, însă se ştie, este cunoscut, că în momentul în care este o cercetare penală orice cercetare disciplinară este întreruptă. Desigur că această activitate internă se va derula. Foarte multe amănunte nu cunosc, în legătură cu acest caz. Am fost surprins de faptul că a fost reţinut”, a declarat directorul general Poliția Locală Iași, Liviu Zanfirescu pentru sursa citată. Bărbatul a fost reținut miercuri, în urma unor percheziții.  „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii. Pe parcursul cercetărilor, la data de 26 aprilie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza comunei Miroslava. Un bărbat a fost condus la sediul poliției pentru audieri”, anunța miercuri IPJ, la scurt timp după reținerea bărbatului.

Citește şi: A murit celebrul prezentator TV Jerry Springer

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS