O tânără cu un chist ovarian în greutate de aproape 100 de kilograme a fost operată cu succes de medici în Polonia, relatează dpa, citată de Agerpres.
O cavitate plină cu lichid s-a format pe unul dintre ovarele femeii de 24 de ani, a anunţat joi Spitalul Clinic Universitar din oraşul Rzeszów, în sud-estul ţării.
„Tumora extirpată avea un diametru de aproximativ un metru”, a declarat doctoriţa Anna Bogaczyk de la secţia de ginecologie a spitalului.
Tânăra cântărea 182 de kilograme
Potrivit spitalului, femeia s-a prezentat la medic în urmă cu o săptămână. La o înălţime de 1,58 metri, ea cântarea 182 de kilograme.
Examinările au fost foarte dificile deoarece pacienta nu încăpea în scanerul CT din cauza circumferinţei sale abdominale enorme.
„Ca echipă de medici, nu ştiam exact cu ce ne confruntăm”, a povestit Tomasz Kluz, şeful secţiei de ginecologie.
Medicii au drenat aproximativ o sută de litri de lichid
În timpul intervenţiei chirugicale, medicii au drenat aproximativ o sută de litri de lichid şi apoi au scos chistul. Ei nu au găsit alte modificări patologice la nivelul pelvisului sau abdomenului. Pacienta a declarat că nu a mers mai devreme la medic deoarece îi era teamă.
Citeşte şi: INS: Populaţia după domiciliu a ajuns la 21,92 milioane de persoane